Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Hyundai sfidează criza. Constructorul auto a realizat un profit record de 7,2 miliarde de dolari

Hyundai Motor Co., cel mai mare constructor auto din Coreea de Sud, a anunţat joi că în 2011 veniturile sale au atins un nivel record pe fondul vânzărilor crescute atât pe piaţa internă cât şi pe pieţele externe, transmite Reuters, citat de Agerpres.

În 2011, Hyundai a vândut pe piaţa globală 4,05 milioane vehicule
În 2011, Hyundai a vândut pe piaţa globală 4,05 milioane vehicule / FOTO: money.ro

Anul trecut, Hyundai a realizat un profit net de 8.100 miliarde woni (7,1 miliarde de dolari), în creştere cu 35,1% faţă de 6.000 miliarde woni în 2010, iar vânzările au crescut cu 16,1% până la 77.800 miliarde woni.

În 2011, Hyundai a vândut pe piaţa globală 4,05 milioane vehicule, fiind pentru prima dată în istoria companiei când a trecut pragul de patru milioane de unităţi vândute într-un singur an. Constructorul sud-coreean a exportat anul trecut 1,202 milioane vehicule şi a produs 2,174 milioane vehicule la fabricile sale din străinătate.

Hyundai a continuat să înregistreze rezultate peste aşteptări în SUA, unde vânzările sale au crescut cu 20% pe o piaţă care a crescut cu doar 10%. De asemenea, în Europa Hyundai a înregistrat o creştere de două cifre a vânzărilor.

Pentru 2012, Huyndai şi-a propus să crească vânzările cu 5,7% până la 2,49 milioane vehicule. Hyundai Motor împreună cu divizia Kia Motors se situează pe locul cinci în topul celor mai mari constructori auto din lume.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro