Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Iancu de Hunedoara", locotenentul Anemona Doda, o vijelie care a durat aproximativ o oră a afectat putenic sudul, vestul şi centrul judeţului Hunedoara, potrivit Mediafax.
"Drumul Naţional 7, la ieşirea din Deva spre Simeria, a fost blocat pe un sens, câteva zeci de minute, de un copac căzut. Un echipaj de la detaşamentul ISU din Deva a intervenit cu motofierăstraie pentru
îndepărtarea efectelor furtunii, iar circulaţia a fost reluată în scurt timp. De asemenea, acoperişurile mai multor blocuri din Deva şi Hunedoara au fost aruncate la pământ de vânt. În plus, în municipiile Hunedoara, Deva şi Petroşani, mai mulţi copaci au fost smulşi de vânt şi s-au prăbuşit peste autoturisme. În Hunedoara, Vulcan şi Petroşani, arborii s-au prăbuşit peste ţevile de gaz, acestea nefiind însă rupte", a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.
De asemenea, vântul a smuls acoperişul unui hotel din Deva.
Anemona Doda a adăugat că echipajele de pompieri au intervenit pentru îndepărtarea copacilor căzuţi pe drumuri judeţene în zonele Câmpuri Surduc, Sălaşul de Sus, Vorţa, Sarmisegetusa, Straja şi pe străzile din Petroşani, Hunedoara şi Deva.
"17 echipe ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iancu de Hunedoara al judeţului au intervenit cu motofierăstraie şi alte mijloace aflate în dotare pentru lichidarea efectelor furtunii şi limitarea pagubelor", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.
Alţi arbori rupţi de furtună au secţionat fire de înaltă tensiune din localităţile Hunedoara şi Vulcan.
"Evaluarea pagubelor se va face în zilele următoare. Important este că nicio persoană nu a fost rănită", a conchis Anemona Doda.
Hunedoara: Acoperişuri de blocuri şi de la un hotel, smulse de vânt, copaci rupţi de vijelie
Acoperişurile unor blocuri şi al unui hotel din Deva au fost smulse de vânt, iar mai mulţi copaci au fost rupţi, miercuri seară, în urma unei vijelii care a durat aproximativ o oră şi a afectat sudul, vestul şi centrul judeţului Hunedoara.
Citeşte totul despre:
ANM, averse, avertizare, canicula, descărcări electrice, furtuna, ploaie, vânt, vreme
Hunedoara: Acoperişuri de blocuri şi de la un hotel, smulse de vânt, copaci rupţi de vijelie / FOTO: RTV







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M