Federaţia Mexicană de Fotbal l-a demis de la cârma echipei naţionale pe antrenorul Hugo Sanchez, iar interimatul va fi asigurat de Jesus Ramirez, a anunţat AFP.

Fosta stea a fotbalului mexican, Hugo Sanchez, acum în vârstă de 49 de ani, a condus naţionala timp de 16 luni, dar a fost criticat în ultima vreme, mai ales din cauza performanţelor slabe ale selecţionatei verzi, în special datorită ratării calificării la J. O. de la Beijing.

Sanchez a preluat naţionala mexicană în noiembrie 2006 şi a fost unul dintre cei mai bin plătiţi tehnicieni din lume, pe lângă salariul de 100.000 de dolari acesta câştigând sume importante şi din contractele de sponsorizare, promoţii, vânzarea biletelor şi alte activităţi de merchandising.

Actualul antrenor interimar, Jesus Ramirez, a condus naţionala mexicană under 17, care a câştigat titlul mondial, acum trei ani.