Horia Tecău şi Florin Mergea au făcut parte din echipa de Cupă Davis a României, dar drumurile lor s-au despărţit în urmă cu patru ani. Într-un interviu acordat pentru Adevărul, Mergea susţine că Tecău nu-i mai răspunde la mesaje şi la telefon.
"Eu sunt cel care a insistat aproape un an, în 2007, să ne axam pe dublu. A urmat meciul cu Franţa de la Clermont Ferrand, pe care l-am câştigat, moment în care am început să facem un plan împreună. Asta în condițiile în care eu eram împins de la spate de foarte multă lume să rămân axat pe simplu. În scurt timp am ajuns aproape de Top 100 la dublu, totul mergea bine, eram în urcare, vorbeam să ne căutăm antrenor, eram la Roma şi, cu câteva zile înainte să plecăm la următorul turneu, Horia m-a anunţat că nu mai poate să joace cu mine, că o să joace cu Allegro, care era pe locul 50 atunci, pentru că aşa i-au spus sponsorii. Horia avea contract doar pentru simplu, deci era cam greu să-i dicteze sponsorii cu cine să joace dublu", a declarat Mergea.
"Nu mi-a zis nimic mai mult, dar vreau să cred în continuare că am fost despărţiţi şi că nu ne-am despărtit noi de bună voie. Oricum, la ce istorie aveam împreună, putea măcar să vină şi să îmi spună ce/cine l-a determinat să ia această decizie. Nu suntem certaţi, dar probabil succesul l-a schimbat puţin încât nu mai răspunde la telefoane sau la mesaje", a mai adăugat fostul partener de dublu al lui Tecău.
Florin Mergea a revenit anul trecut în turneele de simplu, după ce renunţase la tenis pentru o perioadă, din cauza accidentărilor. Ca junior, Mergea a fost numărul 1 mondial şi i-a învins pe Andy Murray, Jo-Wilfried Tsonga, GAel Monfils, Marcos Baghdatis şi Tomas Berdych. În 2003, a câştigat titlul la Wimbledon, a fost finalist la Australian Open şi semifinalist la US Open, toate la juniori.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M