Foto: autobloggreen.com
Imaginea 1/2

Insight Hybrid, prezentat la Salonul Auto Mondial de la Paris va fi lansat pe scară comercială în SUA, Europa şi Japonia în primăvara anului 2009, a declarat pentru AFP, Christophe Decultot, director general al Honda France.

Obiectivul companiei este de a vinde acesat hibrid cu un preţ sub 20.000 de euro, care ar face din el cea mai ieftină maşină de acest tip de pe piaţă, competitivă cu maşinile cu motorizare clasică.

"Ambiţia noastră este să vindem 200.000 de maşini Insight pe an, la nivel mondial", a declarat Decultot.

În comparaţie, în anul 2007 s-au vândut doar 52.000 de exemplare de Honda Civic, mai ales în SUA.

"Cel mai mare potenţial aparţine pieţei europene", a mai spus directorul Honda France, sperând ca în această ţară să vindă anual 5.000 de Insight Hybrid, adică 25% din vânzările Honda din Franţa.

Insight Hybrid nu poate fi comparată direct cu Toyota Prius, liderul pieţei în materie de maşini hibird, mai ales datorită preţului său mult mai scăzut, ceea ce va face din Honda Insight o maşină mult mai accesibilă.