Impactul cutremurului, tsunami-ului şi al alertei nucleare, în plină desfăşurare la Fukushima, se simte extrem de serios şi la nivelul industriei de divertisment, al filmului în special. Marii producători şi distribuitori internaţionali se văd nevoiţi să-şi reevalueze calendarele de lansări şi acţiunile showbiz-ului sunt în cădere liberă. Efectul amânărilor se propagă în cascadă, fiecare premieră decalată o afectează şi pe următoarea şi asta dezechilibrează planificarea financiară a întregului sistem.
HEREAFTER al lui Clint Eastwood a fost deja retras din săli. Hit-ului de box office chinezesc AFTERSHOCK – despre cutremurul din 1976 din TangShan – i-a fost amânată premiera. BATTLE: LOS ANGELES nu conţine neapărat scene de dezastru natural dar Sony a decis să-i anuleze lansarea (programată pentru 1 aprilie în Japonia) din cauza imaginilor de distrugere în masă. De fapt, acţiunile firmei Sony Entertainment au scăzut cu 9 la sută după cutremur, tsunami etc. La fel şi cele ale competitorilor Disney, News Corp. şi Viacom, toate cu scăderi semnificative pe New York Stock Exchange şi Nasdaq, înregistrate pe 15 martie.
Ultima oară când cinematografia americană a fost în pragul unei crize „de distribuţie” (şi deci de încasări) a fost în 2009, din cauza gripei porcine care a afectat Mexicul. De data aceasta, însă, lucrurile se petrec la o scară uriaşă, mulţi producători sunt foarte speriaţi de consecinţele situaţiei din Japonia.
The Hollywood Reporter citează un înalt oficial NATO, John Fithian, care a atins în treacăt şi această problemă: „Oamenii simt că nu este potrivit, emoţional sau în orice alt mod, să cauţi divertismentul în timp ce ţara ta trece prin clipe tragice”. Dar tot oficialul NATO a adaugat, într-o notă mai optimistă: „La un moment dat, însă, nevoia de a evada (în divertisment, desigur) revine la normal”.
Normal. E tot ce ne dorim pentru Japonia.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M