După ce ieri Justiţia s-a pronunţat în favoarea lui Sorin Oprescu, ministrul sănătăţii, Eugen Nicolaescu, a mai dat azi dimineaţă un ordin în care-l numeşte interimar la Universitar pe acelaşi doctor, Gheorghe Iana.

Cât priveşte spitalul Elias, academicianul Eugen Simion, spune că din punctul lui de vedere lucrurile sunt clare: director rămâne Doina Dimulescu, care a fost numită de Academie.

După hotărârea de ieri a instanţei, lucrurile erau perfect previzibile. Ministrul sănătăţii n-a avut răbdare să aştepte cele 5 zile de recurs, la gândul că Sorin Oprescu s-ar putea întoarce la Universitar.

Aşa că în această dimineaţă a dat un ordin prin care numeşte un nou director la Universitar. Un nou director, vechi. Acelaşi Gheorghe Iana

Este a treia numire în mai puţin de două luni. Situaţia jenantă este recunoscută chiar de doctorul Iana, care, cu lipsă de modestie, se consideră în această poveste singurul punct al continuităţii. Pacienţii nu contează în această ecuaţie.

În ceea ce priveşte spitalul Elias, academicianul Eugen Simion spune că din punctul lui de vedere lucrurile sunt clare. Spitalul are un director numit de Academie.

Ieri, Curtea de Apel a hotărât suspendarea ordinelor de minsitru prin care Sorin Oprescu fusese demis de la spitalele Universitar şi Elias.