Regi catolici într-o țară majoritar ortodoxă
Avantajoasă din punct de vedere politic, aducerea unui prinț de altă naționalitate putea genera complicații din punct de vedere religios. În acord cu harta confesională a Europei Occidentale, candidații la domnia Principatelor majoritar ortodoxe puteau fi ori romano-catolici, ori protestanți. Acest inconvenient a fost tranșat în Constituția din 1866. Capitolul II, Secțiunea I - Despre domn, articolul 82, prevedea că toți fiii și fiicele viitorului monarh ar fi urmat să fie obligatoriu crescuți „în religiunea ortodoxă a răsăritului". Dacă în privința primului rege s-a putut face o concesie, clasa politică de la București nu a putut admite ca moștenitorul tronului să aparțină altei confesiuni decât cea a majorității populației.
Menit să apropie dinastia străină de poporul român ortodox, acest articol a produs în timp supărări în familia regală și, uneori, chiar drame personale. Situația a fost cumva complicată și de obligația impusă Casei Domnitoare de a nu se înrudi niciodată cu vreo familie românească. Mozaicul confesional este bine ilustrat de familiile primilor doi regi, Carol I și Ferdinand. Ambii catolici, s-au căsătorit cu protestante, iar copiii rezultați din căsătorii au fost botezați în religia ortodoxă.
Nunta lui Carol I - catolică, protestantă și ortodoxă
În mai 1866, pe tronul de la București a fost adus Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, un principe german, aparținând confesiunii romano-catolice. Trei ani mai târziu, prințul s-a căsătorit cu Elisabeta de Wied, o principesă germană protestantă. Căsătoria celor doi a fost oficiată în noiembrie 1869, la castelul aparținând familiei viitoarei regine a României, după o lună de la cunoștința celor doi. Rapid, dar mai târziu decât și-ar fi dorit mirele, grăbit să se întoarcă în România. La originea întârzierii s-a aflat Papa. Deoarece Carol era catolic, pentru căsătorie era nevoie de dispensa Vaticanului. Care se acorda, în principiu, cu condiția ca urmașii cuplului să fie crescuți în religia romano-catolică. Tocmai această condiție intra în contradicție cu prevederile Constituției românești.
Nemulțumit că un principe catolic se căsătorește cu o protestantă, și încă mai nemulțumit că urmașii vor fi botezați ortodox, Papa a tergiversat acordarea dispensei, scrie Mihail Polihroniade într-o biografie a lui Carol I, apărută între cele două războaie mondiale. Nerăbdător, principele Carol a renunțat să mai aștepte. Cu mare greutate s-a găsit un preot militar, care a acceptat să oficieze și ceremonia romano-catolică, pe lângă cea protestantă.Pentru a le da satisfacție românilor, chiar în ziua când a revenit la București, cuplul a făcut primul drum la Mitropolie, ca să obțină și binecuvântarea șefului Bisericii Ortodoxe din România. „În București, părechea regală în mijlocul aclamațiunilor urcă pe dealul Mitropoliei ca, după obiceiul străbun al țării, să fie binecuvântați de Mitropolit. În aceeași zi se cununară 50 de părechi tinere, din deosebitele județe; un simbol frumos, prin care fericirea țării se încopcie (se leagă, n.r.) de cea a clasei domnitoare", scria revista „Luceafărul" din 1904, într-un articol omagial, la aniversarea celor 60 de ani ai Reginei.
Vlăstarele regale, disputate între ortodocși și catolici
Un an mai târziu, în 1870, s-a născut Principesa Maria. După cum cerea Constituția, a fost botezată ortodox. Copilul regal a murit când nu împlinise încă patru ani. În mesajul de mulțumite pentru condoleanțe adresat poporului, familia regală a ținut să sublinieze că mica principesă fusese româncă, atât prin religie, cât și prin limbă. „Religiunea copilului nostru și limba pe care a vorbit-o au primit pentru Noi o nouă sfințire, căci fiecare cuvânt românesc ne va aminti de acum înainte drăgălașul sunet al dulcelui glas pe care n-o să-l mai auzim niciodată pe lumea aceasta", consemna Mite Kremnitz în biografia dedicată primului rege al României.
