Cei doi au avut o primă întrevedere în acest scop săptămâna trecută, dar, potrivit unor surse democrate, discuţiile de atunci au avut mai degrabă un rol de tatonare, senatoarea de New York plecând totuşi de la reuniune cu sentimentul că slujba este a ei, dacă şi-o doreşte.
Surse din Partidul Democrat declaraseră joi că Hillary Clinton este pe cale de a fi nominalizată oficial pentru postul de secretar de stat, însă anunţul ar urma să vină după vacanţa de Ziua Recunoştinţei, adică după 27 noiembrie.
Decizia senatoarei vine după câteva zile de negocieri şi discuţii purtate cu scopul de a îndepărta orice potenţial obstacol în calea asumării funcţiei de către fosta primă doamnă, obstacole ce ar putea decurge din activităţile filantropice şi de afaceri desfăşurate de către soţul ei pe plan internaţional. Avocaţii lui Obama şi ai lui Bill Clinton au analizat situaţia financiară a fostului preşedinte şi au stabilit o serie de principii pentru viitoarele sale activităţi, astfel încât să fie evitată orice situaţie ce ar putea părea drept conflict de interese, în cazul în care Hillary Clinton acceptă postul din fruntea diplomaţiei.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M