Hillary Clinton, candidată la nominalizarea democrată pentru alegerile prezidenţiale din toamnă, a obţinut o nouă victorie în faţa rivalului său Barack Obama. Clinton a câştigat alegerile preliminare organizate marţi în Virginia Occidentală.
Această victorie o menţine pe fosta primă doamnă a Statelor Unite, în cursa electorală, dar nu micşorează din avansul obţinut de Obama la scrutinele anterioare.
Senatorul de Illinois conduce competiţia pentru obţinerea nominalizării democrate având cel mai mare număr de delegaţi. Obama a declarat miercuri într-un interviu că nu crede în revenirea miraculoasă a lui Clinton şi se vede deja în marea finală alături de republicanul John McCain.
Potrivit site-ului specializat Real Clear Politics, citat de France Presse, Obama are aproape 1900 de delegaţi, în timp ce Clinton abia 1700. Pentru obţinerea nominalizării democrate sunt necesari cel puţin 2025 de delegaţi.
Convenţia democrată pentru stabilirea candidatului la prezidenţiale este programată să aibă loc între 25 şi 28 august la Denver, statul Colorado.











