HCM, prima echipă din handbalul masculin în optimile Ligii Campionilor / FOTO: http://www.constantahcm.ro

Reprezentanta României va întâlni campioana Ungariei, acesta este rezultatul tragerii la sorţi de astăzi de la Viena, a optimilor Ligii Campionilor.

HCM este prima echipă din handbalul masculin din România care ajunge în această fază a competiţiei, spre deosebire de unguri, MKB Veszprem evoluând în sezonul trecut chiar în semifinale.

MKB este fosta echipă a handbalistului român Marian Cozma, ucis în urmă cu un an într-un scandal care a avut loc într-un bar din Veszprem.

În ultimul meci din grupa principală A a grupelor Ligii, HCM a pierdut în deplasare în faţa unei alte formaţii maghiare, Pick Szeged, scor 25-35 (17-14), dar partida nu mai conta, românii fiind deja calificaţi.

Meciul tur dintre HCM şi Veszprem se va juca la Constanţa între 24-28 martie, iar cel retur în deplasare, între 31 martie şi 3 aprilie.

Programul complet al optimilor de finală ale Ligii Campionilor la handbal masculin:

HCM Constanta (Romania) - MKB Veszprem (Ungaria)
KIF Kolding (Danemarca) - Montpellier HB (Franta)
RK Gorenje (Slovenia) - Ciudad Real (Spania)
FCK Handbold A/S (Danemarca) - THW Kiel (Germania)
HC CO Zagreb (Croatia) - FC Barcelona (Spania)
KS Vive Targi Kielce (Polonia) - HSV Hamburg (Germania)
Pevafersa Valladolid (Spania) - Rhein-Neckar Lowen (Germania)
Reale Ademar (Spania) - Cehovskie Medvedi (Rusia)