Ion Crăciun este noul antrenor al echipei de handbal masculin HCM Constanţa, înlocuindu-l pe Eden Hairi, demis din cauza rezultatelor slabe.
"La iniţiativa preşedintelui clubului HCM, Nicuşor Constantinescu, s-a luat decizia înlocuirii lui Eden Hairi cu Ion Crăciun. Mă bucur că Ion Crăciun a acceptat să preia echipa într-un moment delicat, dar el este un luptător. Probabil că rezultatele sale de la CS Tomis au cântărit mult în aducerea sa la HCM. Hairi a fost schimbat pentru înfrângerea de la Sankt Petersburg, din Liga Campionilor, şi pentru eşecul de la Bacău, din Liga Naţională", a explicat directorul executiv al HCM, Nurhan Ali.
Tehnicianul Ion Crăciun, care va fi ajutat de Alexandru Buligan. "M-am simţit bine la Tomis, dar echipa de băieţi este o provocare, este ceva deosebit. HCM este ca şi copilul meu, pentru că aici am început cariera de antrenor. Îmi pare rău că vin într-un moment delicat. HCM cere performanţă, sper să am condiţiile de a arăta ceea ce ştiu, iar băieţii să schimbe ceva, pentru că ei pot mai mult", a spus Crăciun, care în sezonul trecut a ocupat locul 3 în Liga Naţională feminină, cu CS Tomis Constanţa
După 11 etape disputate în Liga Naţională de handbal masculin, HCM Constanţa, campioană en-titre, ocupă locul 4 în clasament, cu 15 puncte, 5 mai puţine decât liderul HC Odorhei, dar şi un meci în minus.
În Liga Campionilor, HCM Constanţa ocupă locul 5, penultimul, în grupa D, cu 4 puncte (2 victorii, 4 înfrângeri).
HCM Constanţa are un nou antrenor
PUBLICAT
Luni, 29 Noiembrie 2010 16:21
ACTUALIZAT
Luni, 29 Noiembrie 2010 16:21
SURSA
REALITATEA.NET
Rezultatele nesatisfăcătoare din campionat şi Liga Campionilor au dus la o schimbare de antrenor la HCM Constanţa, campioana României la handbal masculin.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M