Criza provocată de diferendul ruso-ucreanean obligă, practic, aproape toate statele europene să se gândească măcar, dacă nu chiar să găsească variante funcţionale, deoarece aproape tot continentul depinde de gazul rusesc.

Gazprom furnizează o treime din cantitatea de gaze naturale importate de Uniunea Europeană. În plus, conductele care tranzitează Ucraina transportă 90% din exportul de gaze naturale din Rusia către Europa Centrală şi de Vest.

Lista statelor care depind de conductele care tranzitează Ucraina cuprinde aproape toată Europa centrală şi de vest.

Principalii clienţi Gazprom, potrivit rapoartelor pe 2004 sunt:
Germania cu 38 de miliarde metri cubi importaţi, Ucraina cu 34 miliarde metri cubi şi Italia cu 21 miliarde metri cubi. Turcia cu 14 miliarde şi Franţa cu 12 miliarde metri cubi de gaz se afla şi ele printre principali clienţi ai Rusiei.

În Slovacia, Bulgaria şi Grecia, între 90% şi 100% din gazul natural folosit este provenit din Rusia.

Variante alternative pentru transportul de gaze naturale din Rusia sunt conducta Belarus - Polonia - capacitate 33 mld metri cubi, conducta Marea Neagră - Turcia - capacitate 16 mld metri cubi şi conducta Marea Baltică - Polonia - capacitate 27 mld metri cubi, aflată în construcţie.

În acest condiţii, variantele alternative sunt absolut obligatorii. Într-o încercare aproape disperată de a limita dependenţa de gazele naturale ruseşti şi de conductele ucrainene, în aceste momente se discută mai multe variante.

Una este mărirea capacităţii conductei Belarus-Polonia, prin care să se transporte, în 2006, 33 miliarde de metri cubi pe an.

O alta se referă la utlizarea conductei din Marea Neagră către Turcia la o capacitate de 16 miliarde de metri cubi pe an.

A treia variantă pleacă de la controversata conducta din Marea Baltică, prin care - abia în 2010 însă - ar urma să treacă, spre Germania, 27 de miliarde de metri cubi pe an.