Expoziţia de instalaţie, obiect, grafică, desen, proiecţii video şi fotografie "Ultima tentaţie" face parte din proiectul "Antagonism cerebral", al Dianei Dochia de la Anaid Art Gallery şi a fost vernisată în cadrul evenimentului "Noaptea Muzeelor" de sâmbătă, de la ora 20.00.
"Ultima tentaţie" este semnată de artiştii Harem6 (Ildikó Mureşan şi Flavia Marele), Alexandru Rădvan şi Sorin Tara. Ei pun în discuţie istoria şi societatea în care trăim, ce am fost, ce suntem şi ce putem deveni. "Dacă Binele este excepţia şi Răul este regula din comportamentul uman, iar ignoranţa favorizează Răul, atunci tentaţiile, martiriile, supliciile reprezintă drumul spre Bine care transgresează Răul", se arată în prezentarea expoziţiei furnizată de galerie.
Proiectul "Antagonism cerebral" urmăreşte să pună în discuţie rolul pe care arta contemporană şi artistul contemporan îl au în societatea actuală. Raporturile pe care artistul le stabileşte cu mediul în care trăieşte, cu lumea care-l înconjoară, cu publicul care-l receptează.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M