Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Haosul distruge patrimoniul României

Politica de protejare a monumentelor este radicală şi nu oferă soluţii pentru întreţinere şi reabilitare, potrivit specialiştilor.

 

 

Roşia Montană, arii protejate
Roşia Montană, arii protejate

Dezvoltarea economică este încetinită din cauza reglementărilor în ceea ce priveşte protejarea monumentelor, iar statul nu cooperează cu mediul privat când vine vorba de întreţinerea caselor monument sau descoperirile arheologice. Acestea au fost concluziile trase de specialiştii care au participa la dezbaterea organizată de Editura Evenimentul şi Capital – "Patrimoniul cultural al României şi dezvoltarea industrială".

În opinia profesorului universitar de la Universitatea "Valahia" din Târgovişte, Ioan Opriş, statul român trebuie să îmbunătăţească legea în aşa fel încât investitorii să nu mai fie îndepărtaţi, dar şi să se păstreze moştenirea culturală a României.

"Cred în necesitatea colaborării şi găsirii soluţiei optime între dezvoltarea patrimoniului şi dezvoltarea economiei. Problema este că, la noi, domeniul patrimoniului a fost slab susţinut în trecut, iar legile care reglementau protecţia lui au apărut foarte târziu. Reglementarea încă cere perfecţionare şi adaptare la situaţia României. Economia şi investitorii nu pot aştepta. Sunt oportunităţi pentru care, dacă nu merge atunci, ai putea pierde oportunitatea aceea", a explicat Opriş pentru evz.ro

 

LIBERTATEA.RO
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro