Singurele firme care mai au nevoie de personal sunt cele din comerţ, finanţe, asigurări, servicii imobiliare şi servicii de afaceri şi industria prelucrătoare / FOTO: bloombiz.ro

“Un manager cu experienţă de şapte ani în domeniul ingineriei a rămas fără loc de muncă în aprilie 2009 întrucat compania pentru care lucra a făcut restructurări. Nici până acum nu şi-a găsit un loc de muncă deşi este flexibil şi dispus să accepte şi job-uri sub experienţa sa şi cu un pachet salarial mult mai mic decât înainte”, spune Cornelia Popa, HR project manager în cadrul firmei de recrutare Perspective Group.

Potrivit acesteia, un manager care şi-ar fi găsit înainte un loc de muncă în circa patru luni trebuie să caute acum de la şase luni până la un an înainte de a se reangaja.

Absolvenţii fără experienţă sunt într-o situaţie şi mai grea, şansele lor de angajare fiind aproape de zero. “O absolventă de ASE a terminat facultatea în 2009 şi a început să-şi caute imediat loc de muncă. Deşi anul trecut s-ar fi angajat în aproximativ două-patru luni pe un post de entry-level, din păcate tânara n-a reuşit nici până acum să-şi găsească job deşi caută constant, trimite CV-ul şi merge la interviuri”, adaugă Popa.

Florin Ochiană, HR operations manager la firma de recrutare Lugera&Makler România, spune că durata medie de angajare se situează în prezent undeva în intervalul trei-şase luni. “Vorbim de o medie, deoarece uneori se poate întampla ca angajarea să se facă foarte repede, iar alteori ca procesul să decurgă puţin mai greoi sau să ia mai mult timp”, spune reprezentantul Lugera. Dacă ne raportăm la anii 2007-2008 şi la numărul de posturi vacante de pe piaţa muncii versus numărul de candidaţi disponibili, această durată este destul de mare, ca medie. “Sunt candidaţi care pot aştepta şi un an până să îşi găsească un job potrivit, mai ales dacă au o anume specializare, un anumit nivel sau chiar au ajuns la un pachet de beneficii substanţial”, afirmă Ochiană.

Durata medie de angajare a crescut din următoarele motive:

  • foarte puţine joburi vacante, comparativ cu numărul mare de aplicanţi;
  • angajatorii îşi rezervă mai mult timp pentru a recruta şi sunt mai selectivi;
  • firmele preferă din ce în ce mai mult promovările din interior;
  • perioada de aşteptare este de regulă mai mică în IT şi vânzări, până în şase luni, dar în domenii precum marketing, construcţii, HR, imobiliare sunt persoane care îşi pot căuta job şi până la un an sau chiar mai mult.