Dincolo de bucuria medaliei de bronz, handbalistele naţionalei noastre au avut totuşi şi o nemulţumire. Faptul că niciun înalt oficial nu a fost prezent la meciul din Danemarca.
Aşteptate la aeroport de familii şi de aproape 100 de fani, ele au refuzat primirea la salonul prezidenţial deoarece au spus că încă nu sunt campioane. În acelaşi context presa a scris că antrenorul Radu Voina a declarat că jucătoarele nu îşi doresc să fie decorate de preşedintele Traian Băsescu. Seleţionaerul a declarat însă, pentru REALITATEA.NET, că nu a declarat niciodată aşa ceva şi că este opţiunea fetelor.
Următoarea mare competiţie a fetelor noastre va fi Campionatul Mondial, ce se va desfăşura iarna viitoare. Din lotul actual la turneul din Brazilia va lipsi cel puţin o jucătoare, pivotul Ionela Stanca. "A fost ultima mea competiţie. A venit vremea să mă retrag. Vreau să îmi văd şi eu de familia mea şi de viaţa personală. E un moment delicat. Îmi pare rău că mă retrag, dar trebuie să ştii când să renunţi", a spus Ionela.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M