Drama handbalistei Adina Meiroşu. Avea gemeni, dar a pierdut un copil
În urmă cu câteva luni, Adina Meiroşu, interul stînga al Oltchimului, a aflat că este însărcinată şi că va avea gemeni. Din păcate, la un control de rutină, handbalista a descoperit că unul dintre copii suferea de o malformaţie extrem de rară. Adina a suferit un avort şi speră acum ca celălalt copil să fie în regulă.
Gazeta Sporturilor scrie astăzi despre drama hanbalistei Adina Meiroşu, jucătoare la Oltchim. Adina, căsătorită din vara lui 2008 cu Ovidiu Fiera, a aflat în urmă cu ceva timp că va fi mamă de gemeni, dar ulterior a primit o veste extrem de proastă, la un control de rutină.
În urmă cu 30 de zile, pe când era în luna a patra de sarcină, medicii au descoperit o problemă la unul dintre copii, o malformaţie extrem de gravă. Conform previziunilor acestora, copilul nu ar fi rezistat decât cel mult până la naştere.
Handbalista a avut de ales între a face o injecţie care să oprească evoluţia acestui făt, sau să-l lase să se dezvolte în burtă, caz în care ar fi riscat şi şansele celui de-al doilea copil. A mers pe varianta a doua şi, la scurt timp, a făcut un avort spontan. "Medicii ne-au prevenit că se poate întîmpla asta. Copilul oprit din evoluţie a fost perceput de corpul Adinei ca un obiect străin, de aceea l-a îndepărtat", a povestit Ovidiu Fiera, soţul sportivei, în Gazeta Sporturilor.
Adina e sub tratament în acest moment, în spital, şi aşteaptă să devină mamă peste patru luni.
În vârstă de 25 de ani, Adina Meiroşu este una dintre cele mai valoroase handbaliste ale României. În 2002, la 17 ani, a fost aleasă cea mai valoroasă jucătoare a CM de tineret. Tot atunci a debutat şi la senioare, în echipa Oltchimului, chiar într-un meci de Liga Campionilor.
În acest sezon a pus umărul la calificarea Olchimului în finala Ligii Campionilor. Gălăţeanca a evoluat şi în manşa tur a finalei cu danezele de la Viborg, deşi era în luna a treia de sarcină. Danezele au cucerit trofeul după ce au câştigat ambele dispute.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Gheorghe Hagi si-a sarbatorit ziua in direct la...
Gheorghe Hagi, de ziua lui la Realitatea TV
Alpinistul Coco Galescu
Simona Amânar
Victoria Blohina l-a atacat pe Piţurcă la...
Coş uluitor marcat de LeBron James









Feedback

