Foto: NewsIn
Gruparea Rulmentul Urban Braşov s-a impus luni, pe teren propriu, în faţa formaţiei "U" Jolidon Cluj, scor 34-25 (19-15), într-un meci restant din etapa a 19-a a Ligii Naţionale feminine, informează site-ul oficial al Federaţiei Române de Handbal.

Lider în clasament este Rulmentul Urban Braşov cu 36 de puncte, urmată de Oltchim Râmnicu Vâlcea cu 34 de puncte şi de HCM Baia Mare cu 25 de puncte.

Următoarea etapă a Ligii Naţionale este programată pe 19 aprilie.