Handbal: Steaua a reuşit eventul, după 33-32 în finala Cupei împotriva rivalei HCM
Handbaliştii de la Steaua sărbătoresc eventul. După ce au câştigat titlul, jucătorii antrenaţi de Dumitru Berbece au cucerit şi Cupa României, după o finală dramatică cu HCM Constanţa. După două serii de lovituri de departajare Steaua s-a impus cu 33-32.
Steaua şi HCM Constanţa au oferit o finală de cupă nerecomandată cardiacilor. După o primă parte în care s-a aflat permanent în avantaj, Steaua a cedat iniţiativa constanţenilor, care au luat conducerea cu 13-12.
HCM a reuşit să se desprindă chiar şi la trei goluri diferenţă, însă de fiecare dată steliştii au reuşit să restabilească egalitatea. Cu un om în plus în ultimele două minute, steliştii au egalat la 26 şi au trimis finala Cupei României la loviturile de departajare.
Ambele echipe au transformat câte patru aruncări, astfel că s-a trecut la o nouă serie. A fost momentul în care a ieşit la rampă portarul roş-albaştrilor Ivezici, care a scos trei aruncări şi, cu scorul de 33-32, Steaua a cucerit Cupa României.
Event pentru bucureşteni în 2008, reuşită care l-a lăsat pe antrenorul Dumitru Berbece fără podoaba capilară.
Steaua va evolua în sezonul viitor în Liga Campionilor, iar HCM Constanţa în Cupa Cupelor.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3467 RON 






Gheorghe Hagi si-a sarbatorit ziua in direct la...
Gheorghe Hagi, de ziua lui la Realitatea TV
Alpinistul Coco Galescu
Simona Amânar
Victoria Blohina l-a atacat pe Piţurcă la...
Coş uluitor marcat de LeBron James









Feedback

