SPORT »
Handbal: Oana Manea are probleme cardiologice şi a fost internată la Spitalul Fundeni
Alte sporturi
"Situaţia Oanei Manea s-a agravat, ea fiind internată la Spitalul Fundeni, unde ea va fi supusă unor analize ample de către nişte specialişti în domeniu. Vor avea loc investigaţii mult mai serioase. Nu pot să fac greşeala de a-i permite să evolueze pe teren în condiţiile în care nu se simte bine sută la sută. Trebuie să ştim exact ce se întâmplă, cu problemele cardiologice nu ne putem juca. Ca atare, până nu vine cu un diagnostic clar, ea nu va juca", a afirmat Gheorghe Tadici.
Tehnicianul e explicat şi cum au decurs lucrurile în cazul Oanei Manea: "Ea a avut iniţial 10 zile de pauză, i s-a prelungit termenul cu două săptămâni, apoi iarăşi cu încă două săptămâni, iar în loc să se amelioreze, problemele s-au accentuat. Situaţia ei nu este deloc asemănătoare cu a Ralucăi Ivan, la ultima a fost mult mai uşor de rezolvat".
Pe 8 octombrie 2007, vicecampioana mondială Raluca Ivan a fost operată la Spitalul Militar din Capitală. Doctorii au descoperit că handbalista are o boală congenitală, diagnosticul fiind defect septal atrial. Jucătoarea a revenit pe teren la 16 zile de la intervenţia chirurgicală, în meciul câştigat de Oltchim în grupele Ligii Campionilor, în faţa grupării daneze Viborg.
Sursa: NewsIn
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Gheorghe Hagi si-a sarbatorit ziua in direct la...
Gheorghe Hagi, de ziua lui la Realitatea TV
Alpinistul Coco Galescu
Simona Amânar
Victoria Blohina l-a atacat pe Piţurcă la...
Coş uluitor marcat de LeBron James









Feedback

