Foto: NewsIn
Campioana României la handbal masculin, HCM Constanţa, a fost învinsă cu scorul de 25-29 (14-21), în cel de-al treilea meci al său în Grupa B a Ligii Campionilor, de campioana Europei, echipa germană THV Kiel.

Golurile constănţenilor au fost marcate de Mureşan (5), Toma (4), Săulescu (4), Timofte (3), Heitmanek (3), Csebreghi (2), Bros (2), Schuch (1), Şoldănescu (1). De partea cealaltă, cel mai bun marcator a fost Szidagyi, autor a 11 goluri.

"Kiel nu mai necesită prezentare, este deţinătoarea trofeului. O felicit pentru rezultat şi joc. Le mulţumesc băieţilor mei pentru meciul de azi. Dacă eram în formulă completă, ar fi fost altfel. Am făcut un meci bun, numărul greşelilor noastre s-a diminuat şi vrem să fim un Kiel al României", a declarat după meci antrenorul lui HCM, Eden Hairi.

Unul dintre jucătorii lui HCM, Ionuţ Săulescu, a declarat la final: "HCM s-a prezentat bine. Am făcut un meci foarte bun. Am început o nouă etapă, cu Eden Hairi antrenor. De la meci la meci suntem tot mai buni".

De partea cealaltă, antrenorul oaspeţilor, Zvonimir Perdarussic, a declarat că pentru Kiel doar victoria este importantă, iar scorul contează mai puţin: "Am resimţit lipsa celor patru jucători de bază care ne-au lipsit în acest meci, în special în repriza secundă, ceea ce ne-a produs numeroase probleme. Am practicat o apărare foarte bună. Am vrut să câştigăm meciul, diferenţa de scor nu ne-a interesat şi de aceea suntem foarte fericiţi".

HCM Constanţa rămâne fără niciun punct în Grupa B, după cele trei meciuri jucate. Următoarea partidă a campionilor români va fi pe 10 noiembrie la Montpellier.