SPORT »
Handbal: Hammarby - HCM Constanţa 33-25, în grupa B a Ligii Campionilor
Alte sporturi
Golurile echipei constănţene au fost marcate de Toma (8 - 3 din 7 metri), Csepreghi (4), Hejmanek (3), Broz (2), Timofte (2), Vukovic (2), Săulescu (2), Şoldănescu (1) şi Mureşan (1). De partea cealaltă, principalii marcatori ai echipei gazdă au fost Grundsten (9 goluri) şi Larsson şi Johanssen, cu câte 5 reuşite.
HCM a rezistat aproape o repriză, dar suedezii au profitat pe finalul primei părţi de nenumăratele greşeli din atacul şi apărarea românilor, intrând la cabine cu un avans de patru goluri (18-14). În partea secundă, elevii lui Lucian Râşniţă au avut o evoluţie foarte slabă, avantajul gazdelor fiind chiar şi de 11 puncte (31-20), în minutul 53. Pe final, HCM a reuşit să reducă din diferenţă (33-25 rezultat final).
De la HCM Constanţa a lipsit în meciul de duminică un jucător de bază, muntenegreanul Alexander Adzic, care a suferit o ruptură musculară din cauza căreia va sta departe de terenul de joc aproximativ două luni.
Pe parcursul meciului cu Hammarby, HCM Constanţa a irosit patru aruncări de la 7 metri, prin Toma (de două ori), Csepreghi şi Vukovic.
În celălalt meci din grupa B, deţinătoarea trofeului, THW Kiel (Germania), a învins în deplasare, cu 34-32 pe Montpellier (Franţa).
În următoarea partidă, HCM va întâlni pe 7 octombrie, de la ora 11:00, pe Montpellier, în Sala Sporturilor din Constanţa.
Sursa: NewsIn
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Gheorghe Hagi si-a sarbatorit ziua in direct la...
Gheorghe Hagi, de ziua lui la Realitatea TV
Alpinistul Coco Galescu
Simona Amânar
Victoria Blohina l-a atacat pe Piţurcă la...
Coş uluitor marcat de LeBron James









Feedback

