Foto: NewsIn
Astăzi, la Viena, a avut loc tragerea la sorţi a cupelor europene la handbal, informează site-ul oficial al Federaţiei Europene de Handbal. Iată adversarii echipelor noastre, atât de la handbal masculin cât şi feminin.


Handbal masculin:


Cupa EHF: Dunaferr SE-Dinamo Baumit, în turul III

Echipa masculină de handbal Dinamo Baumit va întâlni în turul III al Cupei EHF formaţia ungară Dunaferr SE. Dinamo va juca primul meci în Ungaria, la 17-18 noiembrie, urmând ca returul să se dispute la 24-25 noiembrie, pe teren propriu.


Cupa Cupelor: Sandefjord TIF-Steaua MFA, în turul III

Echipa masculină de handbal Steaua MFA va întâlni în turul III al Cupei Cupelor formaţia norvegiană Sandefjord TIF. Steaua va disputa primul meci în Norvegia, la 17-18 noiembrie, urmând ca returul să se joace la 24-25 noiembrie, în România.


Challenge Cup: Adversari din Suedia şi Elveţia pentru UCM Reşiţa, Uztel şi Poli

Câştigătoarea Challenge Cup de sezonul trecut, UCM Reşiţa, va întâlni pe LIF Lindsberg (Suedia), în turul III al competiţiei, în timp ce Uztel Ploieşti va juca împotriva elveţienilor de la Pfadi Winterthour, iar Poli Timişoara cu Wacker Thun, conform tragerii la sorţi care a avut loc astăzi, la Viena.

În manşa tur, singura echipă care va juca pe teren propriu va fi Uztel Ploieşti, în timp ce UCM Reşiţa şi Poli Timişoara vor disputa meciurile în deplasare.

Turul se va disputa pe 17-18 noiembrie, iar returul este programat pe 24-25 noiembrie.


Handbal feminin:


Cupa EHF: HCM Baia Mare-Ikast Bording, în turul III


Echipa feminină de handbal HCM Baia Mare va juca în turul III al Cupei EHF cu formaţia daneză Ikast Bording Elite Handbold. HCM Baia Mare va juca primul meci pe teren propriu, la 3-4 noiembrie, iar returul va avea loc peste o săptămână, în Danemarca.


Cupa Cupelor: "U"Jolidon-Dornbirn Schoren şi Rulmentul-Anagennisi Artas, în turul III

Echipa feminină de handbal "U"Jolidon Cluj va întâlni în turul III al Cupei Cupelor, formaţia austriacă SSV Dornbirn Schoren, în timp ce Rulmentul Braşov va evolua contra grupării GAS Anagennisi Artas (Grecia).

"U" Jolidon va juca meciul tur pe teren propriu, în timp ce handbalistele antrenate de Mariana Târcă vor face deplasarea în Grecia.

Partidele tur sunt programate pe 3-4 noiembrie, iar returul o săptămână mai târziu.


Challenge Cup: Tomis-Elpides Dramas şi Dunărea Brăila-ZRK Ljubuski, în turul III

Echipa feminină de handbal Tomis Constanţa, va întâlni în turul III al Challenge Cup formaţia greacă AC Elpides HC Dramas, iar Dunărea Brăila pe ZRK Ljubuski-Trgocoop (Bosnia-Herţegovina).

Tomis Constanţa va juca primul meci pe teren propriu, în timp ce Dunărea Brăila va disputa prima partidă în deplasare.

Turul se va disputa la 3-4 noiembrie, iar returul va fi programat o săptămână mai târziu.