Britanicul de 23 de ani de la McLaren Mercedes l-a depăşit în testele de ieri din Spania, de pe Circuit de Catalunya, pentru a doua oară consecutiv, pe campionul mondial en-titre, Kimi Raikkonen.
Vice-campionul mondial, chiar din sezonul său de debut, a înregistrat ieri cel mai bun timp pe tur, 1 minut şi 21.234 secunde, mai rapid decât colegul să de echipă Heikki Kovaleinen, ce a ieşit pe locul al doilea, cu 1 minut şi 21.434 secunde.
Campionul de la Ferrari, Kimi Raikkonen, s-a poziţionat pe locul al treilea, cu 1:21.722.
McLaren au declarat că s-au concentrat asupra exersării pit-stopurilor, după care au simulat calificarea la Grand Prix.
Dublul campion mondial de la Renault, Fernando Alonso, a ieşit abia al treisprezecelea. "Trebuie încă să găsim o performanţă la maşină, precum şi un ritm corespunzător", a declarat Alonso. "Avem potenţial, numai că trebuie să îl descoperim (...) Mai avem o singură zi de teste, şi trebuie să profităm de ea la maxim", a mai adăugat el.
Hamilton îl depăşise cu o zi înainte şi pe Michael Schumacher, revenit la Ferrari în postura de pilot de teste.
Primul Mare Premiu din Formula 1, din sezonul 2008, va avea loc în Australia, pe circuitul de la Melbourne, pe 16 martie.
Timpii pe tur de la Barcelona:
1. Lewis Hamilton, McLaren, 1:21.234
2. Heikki Kovalainen, McLaren, 1:21.434
3. Kimi Raikkonen, Ferrari, 1:21.722
4. Nico Rosberg, Williams, 1:22.309
5. Felipe Massa, Ferrari, 1:22.513
6. Giancarlo Fisichella, Force India, 1:22.516
7. Sebastian Vettel, Red Bull, 1:22.558
8. Robert Kubica, BMW Sauber, 1:22.625
9. Jenson Button, Honda, 1:22.659
10. Vitantonio Liuzzi, Force India, 1:22.942
11. Kazuki Nakajima, Williams, 1:22.977
12. Jarno Trulli, Toyota, 1:23.023
13. Fernando Alonso, Renault, 1:23.112
14. Rubens Barrichello, Honda, 1:23.169
15. Nick Heidfeld, BMW Sauber, 1:23.284
16. Sebastien Bourdais, Toro Rosso, 1:23.323
17. Mark Webber, Red Bull, 1:23.458
18. Nelson Piquet Jr, Renault, 1:23.467
19. Timo Glock, Toyota, 1:23.561
Sursa: Formula1.com
Aboneaza-te la newsletter:
Hamilton, mai rapid decât Schumacher şi Raikkonen în testele din Spania
Miercuri, 27 Februarie 2008 09:49
| Vot: |
0
|
31 vizualizari, 0 comentarii, 0 voturi
Taguri: Catalunya, circuit, Formula 1, Louis Hamilton, McLaren Mercedes, teste,
Taguri: Catalunya, circuit, Formula 1, Louis Hamilton, McLaren Mercedes, teste,
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- Formula 1: Hamilton şi Kovalainen vor titlul la McLaren în 2008
Sambata, 08 Martie 2008 11:31 - Marele Premiu de Formula 1 al Australiei: Raikkonen şi Hamilton, lideri în antrenamentele de vineri
Sambata, 15 Martie 2008 11:40 - Formula 1: Lewis Hamilton a obţinut primul pole position al anului în MP al Australiei
Sambata, 15 Martie 2008 11:59
Comentariile cititorilor


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Guangzhou - Chelsea 0-4, într-o partidă amicală din turneul asiatic al londonezilor
Astazi, ora 15:09Debut perfect pentru Chelsea în turneul asiatic din această vară. La primul meci cu brazilianul Scolari pe bancă, londonezii au surclasat echipa chineză Guangzhou Pharmaceutical, scor 4-0.
Dragomir: "Lupescu şi Prunea au încercat să influenţeze decizia lui Florea în cazul 'Valiza'"
Astazi, ora 14:35Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, astăzi, agenţiei NewsIn, că oficialii FRF Ionuţ Lupescu şi Florin Prunea au încercat să-l convingă pe preşedintelui CAF, Daniel Florea, să dea o decizie nefavorabilă echipei...
Claudiu Niculescu a semnat cu Omonia Nicosia
Astazi, ora 13:19Atacantul Claudiu Niculescu, ultima dată la MSV Duisburg, a semnat cu gruparea cipriotă Omonia Nicosia un contract valabil doi ani, cu opţiune de prelungire pe încă un sezon, informează presa din Cipru.
F1: Max Mosley a câştigat procesul cu publicaţia care a susţinut că a fost implicat într-o orgie sexuală cu tentă nazistă
Astazi, ora 13:13Max Mosley a câştigat în instanţă procesul intentat unui cotidian britanic, care sugerase că şeful din Formula 1 a fost implicat într-o orgie sexuală cu tentă nazistă. Instanţa a hotărât că publicaţia News of The World"...
Cele mai CITITE din Sport
- Adrian Mutu nu va mai pleca de la Fiorentina (1366)
- Liga I - Programul primelor două etape ale sezonului 2008/2009 (1296)
- Liga Campionilor: Rezultatele din manşa secundă a turului I preliminar. Vezi echipele calificate mai departe şi programul celui de-al doilea tur preliminar (1031)
- Bătaie ca-n filme în Liga feminină de baschet din SUA, la partida Los Angeles Sparks - Detroit Shock (986)
- O grupare mafiotă a vrut să cumpere clubul Lazio (619)
Cele mai VOTATE din Sport
- Liga Campionilor: Rezultatele din manşa secundă a turului I preliminar. Vezi echipele calificate mai departe şi programul celui de-al doilea tur preliminar (3,96/5)
- "Xena" din Câmpulung Muscel (3,44/5)
- Adrian Mutu nu va mai pleca de la Fiorentina (0,52/5)
Cele mai COMENTATE din Sport
- Adrian Mutu nu va mai pleca de la Fiorentina (2)
- Nataţie - Diana Mocanu: "Nu eu am dispărut din sport, ci am fost dată la o parte" (1)
- Tenis: Federer, eliminat în turul 2 la Mastersul de la Toronto (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Dan Voiculescu la CNSAS: Eram obligat să-mi câştig şi eu o pâine când dădeam informaţii despre cetăţeni străini
- Traian Băsescu, fără comentarii publice după şedinţa CSM pe tema raportului Comisiei Europene pe justiţie
- Tribunalul Bucureşti discută azi contestaţia procurorilor la decizia de eliberarea condiţionată a lui Nuţu Cămătaru
- Chiriaşii din casele naţionalizate au pichetat Palatul Cotroceni
- Un astronaut de pe Apollo 14 susţine că extratereştrii i-au contactat pe oameni în mai multe rânduri, însă guvernele au ascuns acest lucru
- Hidrologii au emis o avertizare cod portocaliu pentru şapte judeţe
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Videanu sugerează că Traian Ungureanu şi Cristian Preda ar putea candida la Parlament din partea PD-L
Astazi, ora 15:27Adriean Videanu a sugerat astăzi că Traian Ungureanu şi Cristian Preda ar putea fi alţi membri ai societăţii civile ce ar putea să intra în competiţia pentru un colegiu uninominal din partea PD-L, după ce Sever Voinescu şi...
- Guangzhou - Chelsea 0-4, într-o partidă amicală din turneul asiatic al londonezilor
- Abuz de putere în Cluj Napoca
- Dieta vegetariană scade fertilitatea bărbatului
- Mihai Bobe, liderul tineretului PD-L Constanţa: Elena Udrea nu are nici o legătură cu politica
- Dragomir: "Lupescu şi Prunea au încercat să influenţeze decizia lui Florea în cazul 'Valiza'"
- Petrolul din zona arctică este suficient întregii planete timp de trei ani, potrivit estimărilor SUA
Trimite-ne mesaje
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |

Mai mult noros
| mai multe
| Romania | 25.07 | 26.07 |
| Timişoara | 23 °C | 26 °C |
| Arad | 24 °C | 23 °C |
| Bacău | 26 °C | 26 °C |
| Braşov | 20 °C | 24 °C |
| Cluj Napoca | 21 °C | 28 °C |
| Constanţa | 27 °C | 27 °C |
| Europa | 25.07 | |
| Atena | 31 °C | |
| Berlin | 30 °C | |
| Helsinki | 25 °C | |
| Londra | 22 °C | |
| Madrid | 34 °C | |
| Moscova | 26 °C | |
| Oslo | 26 °C | |
| Paris | 27 °C | |
| Roma | 31 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,5721 RON |
| 1 USD | 2,2769 RON |
| 1 GBP | 4,528 RON |
| 1 CHF | 2,1959 RON |
| 100 HUF | 1,5386 RON |
| 100 JPY | 2,1152 RON |
| 1 BGN | 1,8264 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia







