Foto: blogspot.com
"Nu vom rămâne cu braţele încrucişate în faţa agresiunii israeliene. Este dreptul nostru, ca popor ocupat, să ne apărăm şi să luptăm împotriva ocupaţiei cu toate mijloacele posibile, inclusiv prin operaţiuni sinucigaşe", a afirmat Ayman Taha, un lider Hamas.

"Rezistenţa prin toate mijloacele este un drept legitim în faţa ocupaţiei şi continuării agresiunilor. Dispunem de toate mijloacele, inclusiv de operaţiuni sinucigaşe", a adăugat el.

Un armistiţiu între Israel şi Hamas a expirat vineri, riscând să declanşeze noi tensiuni, după şase luni de calm relativ în şi în jurul Fâşiei Gaza. Armistiţiul fusese obţinut cu ajutorul unei medieri egiptene.

Numeroşi oficiali israelieni au ameninţat că vor relansa operaţiunile de anvergură în acest teritoriu palestinian, dacă tirurile cu rachete împotriva Israelului se intensifică.

Liderul partidului de centru Kadima aflat la putere, ministrul de externe Tzipi Livni, a mers până la a pleda pentru înlăturarea controlului Hamas asupra Fâşiei Gaza. "Israelul trebuie să înlăture Hamas de la putere, iar un guvern condus de mine o va face", a continuat ea.