Hagi, Boloni şi Dan Petrescu, posibile soluţii pentru o naţională aflată în derivă
România a ratat startul pentru preliminariile EURO 2012 (doar 1-1 contra Albaniei), iar scaunul lui Răzvan Lucescu începe să se clatine. Gică Hagi, Ladislau Boloni şi Dan Petrescu sunt soluţiile de avarie pentru o naţională aflată în derivă, scrie HotNews.
Oficialii FRF s-au declarat nemulţumiţi de prestaţia din ultimul timp a naţionalei, totul culminând cu remiza ruşinoasă din partida cu Albania. Prima reprezentativă se afundă tot mai mult în mediocritate, iar schimbarea lui Răzvan Lucescu începe să prindă contur, potrivit HotNews.
Pentru tricolori există deja trei propuneri de selecţioner, Hagi, Boloni şi Dan Petrescu aflându-se pe listă. "Regele" a mai fost pe banca naţionalei, dar mandatul său a fost unul scurt. A refuzat Steaua în urmă cu doar câteva săptămâni, dar nu ar putea spune nu primei reprezentative.
Dan Petrescu este al doilea pe listă, fostul internaţional dovedind alături de Unirea Urziceni că poate face treaba cu bani puţini şi cu jucători refuzaţi de alte echipe. Se afla sub contract cu ruşii de la Kuban Krasnodar, iar dacă vrea să-l aducă FRF-ul ar trebui să plătească o clauză de aproximativ 400.000 de euro.
Ultimul este Ladislau Boloni. Fostul selecţioner s-ar putea întoarce pe banca tehnică a României, antrenorul fiind în acest moment liber de contract. A pregătit naţionala între 2000 şi 2001, iar tricolorii practicau în mandatul său un fotbal ofensiv şi destul de plăcut ochiului.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Gheorghe Hagi si-a sarbatorit ziua in direct la...
Gheorghe Hagi, de ziua lui la Realitatea TV
Alpinistul Coco Galescu
Simona Amânar
Victoria Blohina l-a atacat pe Piţurcă la...
Coş uluitor marcat de LeBron James









Feedback

