Galatasaray a pierdut sâmbătă cu Isanbul BB, ceea ce a declanşat alarma în birourile din Florya. Preşedintele Adnan Polat a băgat pe toată lumea în şedinţă, de la jucători la antrenori. Gică Hagi a primit un ultimatum, iar jucătorii au avut parte de o muştruluială ca la carte, de care nu au scăpat nici Bogdan Stancu şi Juan Emmanuel Culio, ajunşi în această iarnă la Istanbul, din Liga I.
Polat a stat de vorbă mai întâi cu jucătorii, pe care i-a adunat în sala de mese pentru a le atrage atenţia, într-un mod uşor ironic, că dacă nu îşi revizuiesc atitudinea în teren clubul se va descotorosi de ei fără să stea pe gânduri.
"Vă felicit pentru că aţi devenit cea mai slabă echipă din istoria clubului Galatasaray. Să vă fie ruşine!", le-a spus Polat jucătorilor.

"Unii dintre voi parcă au fost scoşi cu forţa pe teren. Noi ştim să le luăm tricoul celor care nu îl merită. Ori câştigaţi Cupa Turciei, ori suferiţi toţi consecinţele", a mai spus el.
Cotidianul Akşam notează că Polat a luat "la ţintă" fiecare jucător în parte, nici Bogdan Stancu, nici Emmanuel Culio, aduşi în iarnă de Hagi din Liga I, de la Steaua, respectiv CFR Cluj, nescăpând de "tirul" preşedintelui. Celor doi li s-a reproşat că sunt prea individualişti.
"Şutezi din orice poziţie, nu te uiţi nici în stânga, nici în dreapta. Nu te uiţi dacă vreun coleg se află într-o poziţie mai bună, ca să îi pasezi", i-a spus Adnan Polat lui Bogdan Stancu.
"Hagi a spus despre tine că faci cât zece Misimovici, dar tu te gândeşti doar să şutezi la poartă. Mai joacă puţin şi pentru echipă", a fost mesajul pentru Culio.
Potrivit presei din Turcia, Adnan Polat a ţinut morţiş ca la şedinţa cu jucătorii să nu asiste niciun membru al staff-ului tehnic, cu care a discutat apoi, separat. Publicaţia Star scrie că preşedintele i-a explicat lui Hagi ce greşeli crede că a făcut şi i-a spus că postul său depinde de Cupa Turciei.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M