Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Hagi a fost ofertat să antreneze pe Galatasaray

Presa turcă scrie că preşedintele grupării turce este foarte supărat din cauza parcursului echipei, eliminată din play-off-ul Ligii Europa. Debarcarea lui Frank Rijkaard este iminentă, iar "Regele" a fost deja contactat.

Hagi a scris istorie în tricoul galben-roşu al Galatei / Foto: bilgievi.gen.tr
Hagi a scris istorie în tricoul galben-roşu al Galatei / Foto: bilgievi.gen.tr

Preşedintele clubului Galatasaray, Adnan Polat, l-a contactat pe Gheorghe Hagi în vederea preluării postului de antrenor principal, în locul olandezului Frank Rijkaard, în cazul în care echipa din Istanbul va fi învinsă în etapa a treia a campionatului Turciei, informează cotidianul Fotomac.

"Biletul lui Hagi este pregătit", notează jurnalul turc, care menţionează că Polat a făcut o şedinţă cu ceilalţi oficiali ai clubului Galatasaray, după meciul de joi cu Karpatâi Lvov, scor 1-1, din play-off-ul Ligii Europa. "Se pare că Polat l-a sunat la o oră târzie pe fostul jucător/antrenor al echipei Galatasaray, Gheorghe Hagi. Polat i-a spus legendarului fotbalist: «Să fii gata»", scrie Fotomac.

Galatasaray va întâlni, duminică, în deplasare, formaţia Eskişehirspor, în etapa a treia a campionatului Turciei. În primele două etape, formaţia din Istanbul a înregistrat două înfrângeri, iar joi Galatasaray a ratat calificarea în grupele Ligii Europa, după dubla manşă cu Karpatâi Lvov (2-2 în tur şi 1-1 în retur).

Hagi a mai pregătit formaţia turcă în 2005, când a câştigat Cupa Turciei, singurul său trofeu ca antrenor. Regele a scris însă istorie cu Galata ca jucător, alături de care a cucerit 4 titluri de campion, 2 cupe şi 2 Supercupe ale Turciei, dar mai ales Cupa UEFA şi Supercupa Europei.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro