Foto: NewsIn

"Am spus că va conta mult cum vom construi, cum vom ataca. Noi trebuia să începem jocul, să dorim să marcăm dar lucrurile au stat chiar invers. Ei au avut posesia, au început acţiunile şi a trebuit să alergăm mult să recuperăm mingi. Nu cred că a fost vorba de oboseală. Trebuia să facem mai mult în acest meci", a spus Hagi, care a adăugat: "Am întâlnit trei echipe cu stiluri de joc diferite, iar în meciul cu Olanda noi trebuia să atacăm. Faza ofensivă a avut mult de suferit, am fost prea previzibili, dar asta este. Cred că trebuie să terminăm cu satisfacţia că au făcut două meciuri mari şi un al treilea pe care ar fi trebuit să îl câştigăm. Oricum, la acest Campionat European, România a avut numai de câştigat".

Echipa naţională a României a pierdut, marţi, scor 0-2, partida cu Olanda, din cadrul Grupei C a Campionatului European, şi a ratat calificarea în sferturile de finală ale competiţiei. În celălalt meci al grupei Italia a trecut cu scorul de 2-0 de Franţa şi a reuşit calificarea în sferturile de finală.

Clasamentul final al Grupei C: 1. Olanda 9p (9-1); 2. Italia 4p (3-4); 3. România 2p (1-3); 4. Franţa 1p (1-6).