Clipele de groază din timpul meciului Steaua-Levski Sofia sunt de domeniul trecutului. Francezul Habibou se află în afara oricărui pericol şi a fost externat ieri seară din spitalul de la Larnaca.

Accidentarea francezului Habib Habibou este subiectul finalului de săptămână la Larnaca. Atât coechipierii de la Steaua, cât şi rivalii de la CFR Cluj au stat cu sufletul la gură până la momentul externării jucătorului adus în Ghencea de la Charleroi.

"Ne-am speriat cu toţii. Ţinem cu toţii foarte mult la Habib şi îi mulţumim lui Dumnezeu că este bine", a declarat Dayro Moreno.

"Sunt lucruri tragice care se întâmplă. Ar trebui să existe mai mult respect între jucători. Este o profesie şi poţi pierde totul în cazul unei accidentări", a spus şi antrenorul CFR-ului, Ioan Andone.