Primul-ministru Emil Boc a cerut Uniunii Scriitorilor din România să facă un inventar al publicaţiilor culturale româneşti pe baza căruia Executivul să acorde unora dintre ele un ajutor financiar al cărui cuantum nu va depăşi un milion de euro pe an.
Anunțul a fost făcut după o întâlnire pe care a avut-o cu reprezentanţii Alianţei Naţionale a Uniunilor de Creatori din România.
"Am decis ca pe baza inventarului pe care reprezentanţii Uniunii Scriitorilor îl vor face, să asigurăm o susţinere a revistelor culturale din România, în limita unei sume de bani care nu va depăşi, cel mai probabil, 1 milion de euro pe an. Revistele de cultură care s-au consacrat în România şi care, din cauza vremurile mai grele în care trăim, au dificultăţi de apariţie, vor fi susţinute de Guvern. Un guvern îşi poate permite să aloce 1 milion de euro pe an pentru a susţine revistele de cultură", a declarat premierul, potrivit NewsIn.
În opinia preşedintelui UNITER, Ion Caramitru, "Cultura nu trebuie să fie la dispoziţia unei ideologii, ci a unui bun simţ care ţine de faptul că prin cultură identitatea naţională trebuie pusă în evidenţă. Şi faptul că s-a recunoscut şi se recunoaşte că statul trebuie să subvenţioneze cultura, că statul trebuie să se aplece către actul cultural, şi nu numai faţă de instituţie, ci faţă de artişti, este un punct câştigat în această discuţie".







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M