Localizarea tuturor apelanţilor numărului 112 - problemă pentru care Comisia Europeană a deschis miercuri procedura de infringement împotriva României - depinde de operatorii de telefonie mobilă din România, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Camelia Spătaru.
"Esenţa problemei în această situaţie constă în egalizarea posibilităţii tehnice pentru identificarea tuturor apelanţilor la numărul de urgenţă 112, îndeosebi la operatorii mobili. Realizarea tehnică depinde de operatorii de telefonie mobilă din România", a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului.
Spătaru a precizat că problemele sesizate de Comisia Europeană la sistemul de apelare a numărului de urgenţă vor fi analizate de reprezentanţii Ministerului Comunicaţiilor împreună cu cei ai Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (ANRCTI), ai operatorilor de telefonie mobilă precum şi cu reprezentanţii Serviciul de Transmisiuni Speciale (STS) - operatorul sistemului naţional 112.
Potrivit Cameliei Spătaru, ministrul Comunicaţiilor, Iuliu Winkler, va prezenta poziţia autorităţilor române astăzi, la Bruxelles, unde participă la Reuniunea Consiliului de Miniştri.
Comisia Europeană a deschis procedura de infringement împotriva României pentru numărul de urgenţă 112 care, potrivit oficialilor europeni, nu funcţionează corespunzător.
Guvernul spune că rezolvarea problemei numărului unic 112 depinde de operatorii de telefonie mobilă
Miercuri, 28 Noiembrie 2007 15:30
| Vot: |
0
|
| Video (1) | Foto (1) |
Sursa: NewsIn
Pe aceeasi tema
- Procedură de infringement împotriva României în cazul numărului pentru urgenţe 112
Miercuri, 28 Noiembrie 2007 13:32 - În 2007, cele mai multe solicitări la 112 au fost apeluri false
Sambata, 12 Ianuarie 2008 12:42 - Apelul la 112 va putea fi localizat
Sambata, 19 Ianuarie 2008 14:19 - Orice apel iniţiat de pe mobil, localizat cu o precizie de doi metri de Serviciul de urgenţă 112
Marti, 16 Septembrie 2008 15:49 - Italia, Bulgaria şi România au încălcat dreptul comunitar în ceea ce priveşte serviciul 112
Joi, 18 Septembrie 2008 16:14
Comentariile cititorilor
9. Vasile
Joi, 29 Noiembrie 2007 09:02
| Raspunde la comentariu
8. Alex. Ioanide
Joi, 29 Noiembrie 2007 08:00
7. Alex. Ioanide
Joi, 29 Noiembrie 2007 07:58


6. Lazar
Joi, 29 Noiembrie 2007 07:49
5. 112 setril si fara vlaga ...
Joi, 29 Noiembrie 2007 03:45
4. ROmanul
Joi, 29 Noiembrie 2007 00:47
3. bogdan
Miercuri, 28 Noiembrie 2007 20:53
2. Stan Patitu
Miercuri, 28 Noiembrie 2007 19:23
1. Anonim
Miercuri, 28 Noiembrie 2007 17:16
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
PD-L a câştigat alegerile pentru Parlament
Astazi, ora 18:50Potrivit BEC, PD-L a câştigat alegerile pentru Parlament. În momentul de faţă PD-L are trei mandate în plus faţă de PSD, în Parlament. Alianţa PSD-PC, PNL şi UDMR sunt partidele care vor alcătui următorul Parlament.
Băsescu: Misiunile româneşti rămân în Irak până în 2011
Astazi, ora 05:33Preşedintele Traian Băsescu a anunţat luni că România îşi va menţine acţiunile în Irak până în 2011 sau până când trupele Aliate părăsesc această ţară.
Băsescu: Oare de ce românii le dau un nou mandat unor oameni "despre care ştim lucruri rele"?
Astazi, ora 18:19Preşedintele Traian Băsescu a declarat, astăzi, la postul public de radio, că românii au toate motivele să fie optimişti în ceea ce priveşte viitorul României, chiar dacă uneori speranţele şi exigenţele lor "depăşesc...
BEC: PSD-PC, PD-L, PNL şi UDMR intră în viitorul Parlament
Astazi, ora 19:55PSD+PC, PD-L, PNL şi UDMR intră în viitorul Parlament, fiind singurele ce au întrunit pragul electoral. Biroul Electoral Central a anunţat că potrivit datelor centralizate din toate secţiile de votare, PD-L a câştigat alegerile...
Traian Băsescu a participat sâmbătă la sărbătoarea Marii Uniri de la Alba Iulia
Astazi, ora 05:27Preşedintele Traian Băsescu a participat sâmbătă la sărbătoarea Marii Uniri, la Alba Iulia. Pe 1 decembrie se împlinesc 90 de ani de la acest mare eveniment din istoria României. Preşedintele a ajuns în jurul orei 10 la Alba...
Cele mai CITITE din Politică
- BEC: PSD-PC, PD-L, PNL şi UDMR intră în viitorul Parlament (75469)
- PD-L a câştigat alegerile pentru Parlament (14365)
- Băsescu: Oare de ce românii le dau un nou mandat unor oameni "despre care ştim lucruri rele"? (11567)
- Primarul din Râmnicu Sărat a dansat pe mese şi s-a dezbrăcat la o petrecere - VEZI VIDEO (10225)
- Schimb dur de replici între Gigi Becali şi Doru Giugulea, pe tema conflictului dintre Vanghelie şi finanţatorul Stelei (7622)
Cele mai VOTATE din Politică
- Traian Băsescu a participat sâmbătă la sărbătoarea Marii Uniri de la Alba Iulia (3,72/5)
- Traian Băsescu: Domnul Iliescu are şi dânsul refulările dumnealui (3,72/5)
- Băsescu spune că n-ar fi fost rău ca românii să pună la balcoane drapelul naţional de 1 Decembrie. Tu ai arborat steagul? (3,28/5)
- Preşedintele Băsescu a anunţat că nu se va consulta cu partidele pentru noul Guvern înainte de validarea alegerilor (3,12/5)
- Băsescu: Oare de ce românii le dau un nou mandat unor oameni "despre care ştim lucruri rele"? (3,04/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- BEC: PSD-PC, PD-L, PNL şi UDMR intră în viitorul Parlament (669)
- Băsescu spune că n-ar fi fost rău ca românii să pună la balcoane drapelul naţional de 1 Decembrie. Tu ai arborat steagul? (251)
- Băsescu: Oare de ce românii le dau un nou mandat unor oameni "despre care ştim lucruri rele"? (200)
- PD-L a câştigat alegerile pentru Parlament (153)
- Primarul din Râmnicu Sărat a dansat pe mese şi s-a dezbrăcat la o petrecere - VEZI VIDEO (136)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
România trece la cea de-a doua etapă pentru aderarea la spaţiul Schengen
Astazi, ora 14:26România prezintă vineri la Bruxelles răspunsul la chestionarul Schengen, un document complex ce conţine 250 de întrebări vizând toate domeniile acquis-ului Schengen, moment care marchează trecerea la cea de-a doua etapă în...
- Peste 430.000 de elevi ai claselor a VII-a şi a VIII-a vor susţine mâine teza unică la română
- Criza imobiliară îi obligă pe dezvoltatori să închirieze locuinţele nevândute
- Salvamontiştii din judeţul Vâlcea au recuperat trei căutători de aur de pe Cheile Bistriţei
- Un bărbat, acuzat de viol şi incest, a evadat din arestul Poliţiei Bistriţa
- Petrom ieftineşte benzina şi motorina cu 9 bani/litru, începând de astăzi
- O fetiţă în vârstă de un an din Arabia Saudită este gravidă
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Dumitru Dragomir: "Dacă e linişte la echipă, Steaua se poate bate uşor la titlu"
- Electronic Arts a lansat un nou trailer pentru jocul The Godfather II
- Ford a prezentat un plan de restructurare Congresului american
- Chivu acuză rasismul din fotbalul italian
- Alexandrina Halic, Maia Morgenstern şi Marian Râlea le vor citi poveşti copiilor la târgul Minilibri
- O creatoare din Germania a lansat bijuteriile din cauciuc reciclat - GALERIE FOTO
Trimite-ne mesaje
![]() |
MARTOR ELECTORAL |
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 12 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 03.12 | 04.12 |
| Timişoara | 11 °C | 16 °C |
| Arad | 11 °C | 14 °C |
| Bacău | 9 °C | 13 °C |
| Braşov | 13 °C | 15 °C |
| Cluj Napoca | 7 °C | 15 °C |
| Constanţa | 16 °C | 14 °C |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia










