Guvernul Tăriceanu II rămâne în funcţie, chiar dacă senatorii au respins, marţi, cele două ordonanţe care reglementau restructurarea Cabinetului. Deciziile luate nu intră în vigoare decât atunci când sunt publicate, ca orice alt act normativ, în Monitorul Oficial.
Din punct de vedere juridic, după publicarea ordonanţelor în Monitorul Oficial, deciziile luate de instituţiile care s-au format prin cele două acte normative ar fi lipsite de temei juridic.
Există însă soluţii pentru evitarea acestei situaţii. Deciziile Parlamentului ar putea fi contestate la Curtea Constituţională. În condiţiile în care magistraţii acestei instituţii decid că acestea nu respectă legea fundamentală a ţării, Parlamentul trebuie să se pronunţe din nou în această privinţă.
O altă soluţie este dată de liderul UDMR Marko Bela şi de ministrul pentru relaţia cu Parlamentul Mihai Voicu care au avansat ipoteze similare. Ei au spus că Executivul poate emite alte două ordonanţe similare care să reglementeze actuala structură a Cabinetului.
Deocamdată, deciziile Parlamentului nu au fost contestate la Curte, iar reprezentanţii Executivului au afirmat că vor analiza în zilele următoare care sunt măsurile pe care trebuie să le ia în urma acestei situaţii.
Guvernul rămâne în actuala formulă până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziilor Senatului
PUBLICAT
Miercuri, 19 Septembrie 2007 07:10
ACTUALIZAT
Miercuri, 19 Septembrie 2007 07:10
SURSA
Realitatea TV







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M