Guvernul a decis să majoreze din această lună alocaţiile pentru nou-născuţi şi sumele pentru venitul minim garantat de care vor beneficia aproximativ 480.000 de familii şi persoane singure.

Familiile care îndeplinesc condiţiile pentru a primi ajutor social vor beneficia din acestă lună de sume majorate cu 4,5%. Astfel, dacă o familie de trei persoane primea până în prezent 231 lei, de acum înainte va primi 241 lei. Totodată, familiile de cinci persoane vor primi 356 lei.

Şi alocaţia pentru copiii nou-născuţi creşte la 204 lei. Alocaţia de plasament pentru creşterea copiilor se va majora tot cu 4,5% de la 1 ianuarie 2007.