După ce va fi format, noul cabinet urmează să primească şi votul de încredere al legislativului. Premierul va trimite astăzi o scrisoare cu noua configuraţie a Guvernului Birourilor Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului. Urmează ca marţi, noii miniştri să fie audiaţi în Comisii, iar miercuri, plenul va vota.
Până acum liberalii se pot baza pe proprii parlamentari, pe UDMR şi pe grupul minorităţilor din Camera Deputaţilor. În principiu şi PSD s-a declarat de partea premierului, deşi nu a luat o decizie definitivă în privinţa votului pe care îl va da în Parlament. În cazul fericit în care primul-ministru va beneficia şi de sprijinul social-democraţilor, Guvernul va primi votul favorabil a 273 de parlamentari. O majoritate confortabilă, având în vedere că numărul minim de voturi necesar pentru validarea noului Executiv este de 235.
Partidele care au anunţat, cel puţin deocamdată, că nu vor sprijini Guvernul, PC şi PRM, numără 78 de parlamentari. La votul negativ al acestora se va adăuga, cel mai probabil, şi cel al democraţilor şi al reprezentanţilor PLD. În total 101 senatori şi deputaţi. Adică Executivul lui Tăriceanu ar putea primi maxim 179 de voturi împotrivă.
Totul depinde însă de ce anume va decide PSD în Comitetul Executiv de astăzi. Cel mai mare partid parlamentar va avea ultimul cuvânt de spus în privinţa unui Guvern PNL-UDMR.
Dacă Parlamentul nu validează formula propusă de premier, se consideră că noul Executiv este demis, în frunte cu premierul. Aceasta nu înseamnă automat, alegeri anticipate. Potrivit Constituţiei, dacă Parlamentul respinge cel puţin două solicitări de învestitură, preşedintele Traian Băsescu poate dizolva Parlamentul fapt care duce la organizarea de alegeri anticipate în termen de şase luni.
Guvernul lui Tăriceanu depinde de votul PSD
Duminica, 01 Aprilie 2007 18:05
| Vot: |
0
|
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Premierul va anunţa astăzi sau mâine viitorul guvern
Vineri, 30 Martie 2007 21:20 - PC îi cere premierului să nu includă PD şi UDMR în noul guvern
Duminica, 01 Aprilie 2007 12:39 - C.P.Tăriceanu: Voi veni în Parlament cu un guvern PNL - UDMR
Duminica, 01 Aprilie 2007 14:10 - PD nu a comentat decizia lui Tăriceanu pentru a respecta Sărbătoarea Floriilor
Duminica, 01 Aprilie 2007 14:24 - Preşedintele nu comentează decizia premierului
Duminica, 01 Aprilie 2007 14:48 - Tăriceanu îl acuză pe Băsescu de moartea Alianţei
Duminica, 01 Aprilie 2007 18:06 - În 1998 miniştri democraţi şi-au dat demisia din Guvern
Luni, 02 Aprilie 2007 05:37 - 235, numărul minim de voturi pentru Guvern
Luni, 02 Aprilie 2007 10:05 - Mircea Geoană: PSD susţine restructurarea Guvernului
Luni, 02 Aprilie 2007 10:09 - Premierul Tăriceanu a propus Guvern PNL - UDMR
Luni, 02 Aprilie 2007 12:15
Comentariile cititorilor
18. Victor
Luni, 02 Aprilie 2007 14:00
| Raspunde la comentariu
17. OLIVIA
Luni, 02 Aprilie 2007 11:23
16. un DEZAMAGIT RAU
Luni, 02 Aprilie 2007 11:22


15. Constantin
Luni, 02 Aprilie 2007 08:05
14. Anonim
Luni, 02 Aprilie 2007 07:34
13. dorel
Luni, 02 Aprilie 2007 06:36
12. Anonim
Luni, 02 Aprilie 2007 04:42
11. Cristina S Bucuresti
Luni, 02 Aprilie 2007 01:06
10. armaghedon
Luni, 02 Aprilie 2007 01:03
9. Anonim
Luni, 02 Aprilie 2007 00:10
8. costi
Duminica, 01 Aprilie 2007 22:53
7. d.popa
Duminica, 01 Aprilie 2007 22:40
6. GHIOLBANUL CU PAPION
Duminica, 01 Aprilie 2007 22:24
5. intristatu'
Duminica, 01 Aprilie 2007 22:06
3. Rik
Duminica, 01 Aprilie 2007 20:18
1. BIBICU HUSI
Duminica, 01 Aprilie 2007 18:51
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
PD-L a câştigat alegerile pentru Parlament
Astazi, ora 18:50Potrivit BEC, PD-L a câştigat alegerile pentru Parlament. În momentul de faţă PD-L are trei mandate în plus faţă de PSD, în Parlament. Alianţa PSD-PC, PNL şi UDMR sunt partidele care vor alcătui următorul Parlament.
Băsescu: Misiunile româneşti rămân în Irak până în 2011
Astazi, ora 05:33Preşedintele Traian Băsescu a anunţat luni că România îşi va menţine acţiunile în Irak până în 2011 sau până când trupele Aliate părăsesc această ţară.
Băsescu: Oare de ce românii le dau un nou mandat unor oameni "despre care ştim lucruri rele"?
Astazi, ora 18:19Preşedintele Traian Băsescu a declarat, astăzi, la postul public de radio, că românii au toate motivele să fie optimişti în ceea ce priveşte viitorul României, chiar dacă uneori speranţele şi exigenţele lor "depăşesc...
BEC: PSD+PC, PD-L, PNL şi UDMR intră în viitorul Parlament
Astazi, ora 17:19PSD+PC, PD-L, PNL şi UDMR intră în viitorul Parlament, fiind singurele ce au întrunit pragul electoral. Biroul Electoral Central a anunţat că potrivit datelor centralizate din toate secţiile de votare, PD-L a câştigat alegerile...
Traian Băsescu a participat sâmbătă la sărbătoarea Marii Uniri de la Alba Iulia
Astazi, ora 05:27Preşedintele Traian Băsescu a participat sâmbătă la sărbătoarea Marii Uniri, la Alba Iulia. Pe 1 decembrie se împlinesc 90 de ani de la acest mare eveniment din istoria României. Preşedintele a ajuns în jurul orei 10 la Alba...
Cele mai CITITE din Politică
- BEC: PSD+PC, PD-L, PNL şi UDMR intră în viitorul Parlament (75018)
- PD-L a câştigat alegerile pentru Parlament (12672)
- Băsescu: Oare de ce românii le dau un nou mandat unor oameni "despre care ştim lucruri rele"? (11507)
- Primarul din Râmnicu Sărat a dansat pe mese şi s-a dezbrăcat la o petrecere - VEZI VIDEO (10197)
- Schimb dur de replici între Gigi Becali şi Doru Giugulea, pe tema conflictului dintre Vanghelie şi finanţatorul Stelei (7617)
Cele mai VOTATE din Politică
- Traian Băsescu a participat sâmbătă la sărbătoarea Marii Uniri de la Alba Iulia (3,72/5)
- Traian Băsescu: Domnul Iliescu are şi dânsul refulările dumnealui (3,72/5)
- Băsescu spune că n-ar fi fost rău ca românii să pună la balcoane drapelul naţional de 1 Decembrie. Tu ai arborat steagul? (3,28/5)
- Preşedintele Băsescu a anunţat că nu se va consulta cu partidele pentru noul Guvern înainte de validarea alegerilor (3,12/5)
- PD-L a câştigat alegerile pentru Parlament (3,04/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- BEC: PSD+PC, PD-L, PNL şi UDMR intră în viitorul Parlament (669)
- Băsescu spune că n-ar fi fost rău ca românii să pună la balcoane drapelul naţional de 1 Decembrie. Tu ai arborat steagul? (247)
- Băsescu: Oare de ce românii le dau un nou mandat unor oameni "despre care ştim lucruri rele"? (198)
- Primarul din Râmnicu Sărat a dansat pe mese şi s-a dezbrăcat la o petrecere - VEZI VIDEO (134)
- PD-L a câştigat alegerile pentru Parlament (132)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Mii de pensionari din întreaga ţară s-au înghesuit la Casele de Pensii pentru bilete de tratament
Astazi, ora 15:11Isterie azi-noapte în la Casa de Pensii din Craiova. Aproape 2.000 de pensionari s-au îmbrâncit, aproape s-au călcat în picioare pentru un bilet de tratament. Înghesuială a fost şi la alte Case de Pensii din ţară, precum la...
- Criza imobiliară îi obligă pe dezvoltatori să închirieze locuinţele nevândute
- Salvamontiştii din judeţul Vâlcea au recuperat trei căutători de aur de pe Cheile Bistriţei
- Un bărbat, acuzat de viol şi incest, a evadat din arestul Poliţiei Bistriţa
- Petrom ieftineşte benzina şi motorina cu 9 bani/litru, începând de astăzi
- O fetiţă în vârstă de un an din Arabia Saudită este gravidă
- În Japonia a fost degustată prima bere fabricată din orz cultivat în spaţiu
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- O creatoare din Germania a lansat bijuteriile din cauciuc reciclat - GALERIE FOTO
- În plină criză politică, Thailanda a sărbătorit ziua regelui Bumibol
- Ministrul Justiţiei a fost învins la alegeri de un politician aflat în atenţia procurorilor anticorupţie
- În Japonia a fost degustată prima bere fabricată din orz cultivat în spaţiu
- CFR îl poate pune pe liber pe Scolari. Brazilianul, cel mai slab antrenor al lui Chelsea din era Abramovic
- S-a lansat un nou trailer de prezentare a jocului SimAnimals
Trimite-ne mesaje
![]() |
MARTOR ELECTORAL |
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 12 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 03.12 | 04.12 |
| Timişoara | 11 °C | 16 °C |
| Arad | 11 °C | 14 °C |
| Bacău | 9 °C | 13 °C |
| Braşov | 13 °C | 15 °C |
| Cluj Napoca | 7 °C | 15 °C |
| Constanţa | 16 °C | 14 °C |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











