Aproape 140 de români de etnie romă s-au întors din Franţa miercuri seară, cu un avion special pus la dispoziţie de autorităţile de la Paris. Romii au venit în România la cerere, iar francezii le-au oferit în schimb bani.

Mulţi dintre ei au declarat însă că după sărbători, se vor întoarce în Franţa. Cursa de la Paris a aterizat pe aeroportul din Timişoara.

Persoanele adulte care au ales să se întoarcă în ţară au primit 300 de euro şi alţi o sută de euro pentru fiecare copil.

Reprezentantul ambasadei Franţei a declarat că nu poate spune cu exactitate dacă aceşti oameni se vor întoarce sau nu în Franţa: "Sunt cetăţeni români, europeni, am cerut ajutor pentru a-i aduce în ţară, noi i-am ajutat din motive umanitare"

Cei mai mulţi romi care au venit în ţară sunt din Olt, Caraş-Severin şi Hunedoara. Ei trăiau în zona Parisului de câteva luni, unde cei mai mulţi cerşeau sau vindeau ziare. De pe aeroportul din Timişoara, romii au fost duşi cu două autobuze escortate de poliţie la gară, de unde fiecare a luat trenul pentru a ajunge acasă.