Este pentru prima oară când o monarhie arabă din Golf ia o astfel de măsură, de la începerea crizei financiare ce a zguduit pieţele mondiale.

Anunţul a fost făcut în contextul în care cele două burse ale ţării, din Abu Dhabi şi Dubai, au deschis săptămâna în scădere puternică, adâncind pierderile înregistrate în săptămâna anterioară.

Indicele pieţei financiare din Dubai (DFM) a scăzut în deschidere cu 5,1%, sub pragul psihologic de 3.000 puncte, după care a revenit peste acest nivel, la 3.034,81 puncte.

Bursa din Dubai a fost afectată în mod special de deprecierea cu 9,1% a titlurilor gigantului imobiliar Emaar. Pentru a încerca să limiteze pierderile, autoritatea bursieră din Dubai a decis să reducă de la 15% la 10% variaţiile permise pentru valorile tranzacţionate la bursă.

Bursa din Abu Dhabi, a doua piaţă bursieră din Emirate, a scăzut cu 4,3%, afectată în special de pierderile de 5,3%, respectiv 6%, înregistrate în sectorul imobiliar şi în cel energetic.