Austria înseamnă Mozart, nu Fritzl. Guvernul de la Viena pregăteşte o campanie globală de imagine, ca să-şi repare reputaţia pătată în urma mediatizării incestului din Amstetten.

Ţara în care un tată şi-a sechestrat fiica timp de 24 de ani şi i-a făcut 7 copii vrea să-şi recapete aura de zonă alpină liniştită, cu sporturi de iarnă, bere şi multe activităţi culturale. Între timp, ancheta în teribilul caz bate pasul pe loc, pentru că bărbatul refuză cu încăpăţânare să mai scoată vreun cuvânt.

Ce a făcut Josef Fritzl nu este reprezentativ pentru Austria, spun autorităţile de la Viena, care insistă că astfel de monstruozităţi nu ţin de specificul naţional.

"Nu există un caz Amstetten, nu există un caz Austria, este vorba doar de un infractor, care a comis un act de violenţă de neînţeles. Vom folosi toate mijloacele, ca să contracarăm defăimarea internaţională a Austriei" a declarat Alfred Gusenbauer, cancelarul Austriei.

Autorităţile de la Viena se tem că mediatizarea cazului a stricat pe nedrept reputaţia ţării, motiv pentru care se pregătesc să apeleze la ajutorul unor consilieri de imagine. Între timp, anchetatorii se străduiesc să facă lumină în acest caz cutremurător.

"Este necesară o trecere meticuloasă în revistă a întregii vieţi a suspectului. Este nevoie de aşa ceva nu numai ca să lămurim dacă a mai comis şi alte fapte, dar şi ca să prevenim repetarea unor astfel de infracţiuni. Trebuie să aducem la lumină fiecare aspect al vieţii lui Fritzl" a precizat Franz Prucher, ofiţer.

Anchetatorii au de gând să-i interogheze pe toţi cei 100 de musafiri, care i-au călcat pragul lui Fritzl în ultimii 24 de ani. Între timp, una dintre fiicele rezultate din incest se zbate între viaţă şi moarte la spital. La 19 ani, Kerstin, s-a îmbolnăvit grav, cel mai probabil din cauza lipsei de oxigen. A trăit toată viaţa în pivniţă alături de mama ei şi de doi fraţi, unul de 18, altul de 5. Alţi trei copii ai lui Fritzl cu fiica lui au crescut în casa familiei, fără ca soţia bărbatului să ştie că tovarăşul ei de viaţă este şi bunicul, şi tatăl micuţilor.