Mai întâi au fost stabilite atribuţiile vicepremierului, Dan Nica. Acesta va coordona toate autorităţile de reglementare, precum cele din domeniul energiei, comunicaţiilor, Departamentul Antifraudă sau Departamentul de Afaceri Europene.Pentru acest post, Dan Nica va fi plătit cu 8400 de lei pe lună.
Premierul l-a numit în funcţia de secretar de stat al Secretariatului General al guvernului pe social-democratul Ion Moraru. Acesta a mai ocupat aceeaşi funcţie în perioada 2001-2004 şi este acţionarul unei firme care anul trecut a cumpărat Palatul Ştirbey.
Democratul Radian Tufă a revenit în structurile ministerului Transporturilor, ca secretar general. La sfârşitul lui 2007, Tufă i-a cerut lui Tăriceanu să-l elibereze din funcţie pentru a candida la şefia filialei PDL scetor 6.
Coaliţia şi-a împărţit posturile de secretari de stat şi funcţiile de conducere din autorităţile statului, marţi, în urma unei discuţii care s-a încheiat la 3 dimineaţa.
Din structurile acestor instituţii vor face parte atât membri ai Partidului Democrat-Liberal, cât şi reprezentanţi ai social-democraţilor. Şefii acestor structuri vor fi anunţaţi de primul-ministru după 1 ianuarie 2009.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M