Guvernul a virat miercuri subvenţiile de încălzire către autorităţile locale
Guvernul dă bani pentru căldură. O subvenţie de peste 200 de milioane de lei a fi alocată printr-o rectificare de buget, în şedinţa de Guvern de miercuri. Banii vor fi distribuiţi de ministerul Administraţiei şi Internelor şi vor ajunge la administraţiile locale din întreaga ţară. Chiar şi în aceste condiţii, autorităţile trebuie să caute soluţii ca bucureştenii să nu rămână fără căldură şi apă caldă în prag de iarnă.
Virgil Ramba, director RADET: La iarnă, căldura şi apa caldă va fi în jur de 150 de lei la un apartament cu două camere
RADET a avut câteva luni conturile blocate din cauza datoriilor, iar Electrocentrale Bucureşti, furnizorul de agent termic, ameninţă în continuare că sistarea serviciilor. Datoriile istorice ale Regiei de Termoficare către furnizori şi către bugetul de stat sunt de 750 de milioane de lei şi datează din 1995.
În acelaşi timp, Regia trebuie să recupereze de la bucureşteni aproximativ 60 de milioane de lei. RADET Bucureşti este furnizorul de căldură şi apă caldă pentru 600.000 de apartamente din Capitală.
Probleme cu încălzirea sunt şi la Braşov. Aici, mii de familii riscă să rămână fără căldură dacă nu semnează un contract individual cu CET-ul. Furnizorul de căldură nu mai vrea să lucreze cu asociaţiile de locatari şi îi obligă pe oameni să plătească individual căldura. CET Braşov consideră că aceasta este singura soluţie pentru recuperarea datoriilor de la populaţie. Contractele trebuie încheiate până pe 15 octombrie.
În prezent, în Braşov sunt 14.000 de apartamente care au datorii uriaşe către agentul de termoficare, iar în prezent nu au apă caldă.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3473 RON 






Povestea INCREDIBILĂ a oamenilor rupţi de...
2300betaOP7 babuta care se umbla pe...
Legătura dintre Regele Mihai şi Pinţul Paul
Buzoieni izolaţi de două săptămâni
Ministrul Berca despre inundaţii
Clujul in Realitate 13.02.2012








Feedback

