Guvernul a trimis în zonele inundate cinci comitete pentru evaluarea pagubelor şi stabilirea unui plan de reconstrucţie
Guvernul s-a reunit marţi în şedinţă de urgenţă pe tema inundaţiilor din ţară. La această şedinţă a participat şi preşedintele Traian Băsescu.
Primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu a semnat marţi decizia pentru constituirea comitetelor de coordonare privind evaluarea pagubelor produse de inundaţii şi stabilirea planurilor de reconstrucţie a zonelor afectate în judeţele Maramureş, Suceava, Iaşi, Botoşani şi Neamţ.
Cele cinci comitete de coordonare vor fi conduse de câte un secretar de stat. Fiecare comitet va include reprezentanţi cu autoritate din Ministerul Transporturilor, Ministerul Economiei şi Finanţelor, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative. Comitetele de coordonare se vor deplasa în judeţele în care au fost alocate pentru ca, împreună cu autorităţile locale, prefecţii, preşedinţii consiliilor judeţene şi primarii să asigure efectuarea evaluării daunelor asupra gospodăriilor şi infrastructurii şi să stabilească un plan de reconstrucţie a zonelor afectate de inundaţii din fiecare judeţ.
Domeniile pe care comitetele de coordonare le vor acoperi sunt locuinţele şi gospodăriile şi animalele, infrastructura locală şi judeţeană de transport, obiectivele sociale precum spitale, şcoli, grădiniţe, suprafeţe agricole, reţele electrice şi de comunicaţii, reţele utilitare de aprovizionare cu apă şi gaze.
Până la această oră, bilanţul inundaţiilor conţine în jur de 145 de localităţi afectate. Patru persoane au decedat şi aproape 12.000 de persoane au fost evacuate. 99 de locuinţe au fost distruse, 122 sunt în pericol de prăbuşire şi peste 2000 de case au fost afectate, potrivit secretarului de stat în MIRA, Victor Paul Dobre.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Victimele exploziei de la Sighetu Marmaţiei,...
Maramure: Expolozie in club la Sighetu Marmatiei
FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie








Feedback

