Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Guvernele din zona euro vor un plan urgent de sprijinire a statelor cu probleme financiare

Miniştrii Finanţelor din zona euro vor încerca să pună la punct până la sfârşitul lunii noiembrie, cu o lună mai devreme decât era aşteptat, planul de consolidare a fondului Facilităţii Europene de Stabilitate Financiară (EFSF) de sprijinire a statelor cu probleme financiar-fiscale, din cauza temerilor privind situaţia din Italia, scrie Reuters, citat de Mediafax.

 

Efectele crizei din zona euro de simt din plin la Bucureşti
Efectele crizei din zona euro de simt din plin la Bucureşti / FOTO: Grup RC

Surse oficiale din zona euro au declarat luni pentru Reuters că membrii Eurogroup consideră că detaliile tehnice ale măsurilor convenite la summit-urile UE de la finele lunii octombrie trebuie finalizate cât mai urgent, deoarece tensiunile din pieţe s-au accentuat din cauza instabilităţii politice din Grecia şi presiunilor resimţite de Italia.

Liderii europeni au decis la finele lunii octombrie să crească resursele Facilităţii Europene de Stabilitate Financiară, cunoscută ca EFSF, la circa 1.000 miliarde euro, pentru a convinge pieţele că mecanismul UE poate preveni intrarea Italiei şi Spaniei în criza datoriilor de stat.

Şefii de stat şi de guvern reuniţi la Bruxelles nu au elaborat însă şi detaliile tehnice ale planului, care trebuie puse la punct de miniştrii Finanţelor din zona euro.
"Iniţial, se dorea pregătirea detaliilor până la sfârşitul anului. Însă există o senzaţie clară că trebuie să accelerăm finalizarea detaliilor tehnice, deoarece tensiunile din pieţe au crescut după ultimul episod din Grecia şi nu ştim ce s-ar mai putea întâmpla. Ţinând cont de presiunile asupra unor ţări precum Italia, care reprezintă o provocare enormă, credem că trebuie să avem la dispoziţie un EFSF consolidat până la sfârşitul acestei luni", a afirmat un oficial european.
EFSF, cu resurse iniţiale de 440 miliarde euro, mai dispune de circa 250 miliarde euro în urma angajamentelor de sprijin asumate pentru Grecia, Portugalia şi Irlanda. Guvernele din zona euro vor să folosească fondurile rămase drept "pârghie" pentru a creşte resursele disponibile ale Facilităţii la circa 1.000 miliarde euro.
Variantele discutate pentru a ajunge la acest obiectiv sunt oferirea de garanţii investitorilor care cumpără obligaţiuni ale statelor din zona euro de pe piaţa principală sau printr-un vehicul investiţional special care ar avea rolul să atragă bani de la marile economii emergente, precum China sau Brazilia, posibil prin intermediul Fondului Monetar Internaţional.
Un oficial al FMI, probabil directorul Departamentului European al Fondului, Antonio Borges, va lua parte la şedinţa Eurogroup de luni, potrivit uneia dintre sursele citate.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro