Premierul palestinian ales, Ismail Haniyeh, membru al Hamas, a declanşat procedura de formare a unui cabinet de uniune naţională după ce guvernul palestinian, controlat de organizaţia radicală Hamas, a demisionat. Gestul pune capăt unei grave crize politico-financiare care a durat un an.
Preşedintele autorităţii Palestiniene, Mahmud Abbas, l-a însărcinat prin decret pe premierul Ismail Haniyeh să formeze o nouă echipă, din care va face parte şi gruparea rivală Fatah, subordonată lui Abbas. Noul executiv urmează să fie supus ratificării Consiliului Legislativ palestinian.
Formarea guvernului de uniune naţională vine la capătul unui conflict deschis între Fatah şi Hamas, soldat cu 130 de morţi. După multe ezitări, cele două grupări au ajuns la un acord, parafat săptămâna trecută în cursul negocierilor găzduite de Arabia Saudită.
Abbas a cerut noului guvern să respecte acordurile internaţionale semnate de Autoritatea Palestiniană, fapt care implică şi recunoaşterea existenţei Israelului. Abbas nu a menţionat însă acest lucru într-un act oficial, iar Hamas a făcut doar promisiuni vagi că va respecta acordurile de pace cu statul evreu.
Autorităţile palestiniene speră că formarea cabinetului uniunii naţionale va convinge Occidentul să pună capăt embargoului financiar, impus anul trecut după victoria Hamas în alegerile generale. Viaţa politică palestiniană a fost dominată constant de Fatah, până la înfrângerea pe care a suferit-o la alegerile din ianuarie 2006.
Guvern palestinian de uniune naţională
Vineri, 16 Februarie 2007 14:25
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Fatah şi Hamas şi-au eliberat reciproc prizonierii
Marti, 00 0000 00:00 - Armistiţiu fragil între Hamas şi Fatah
Vineri, 02 Februarie 2007 02:18 - Rivalii palestinieni negociază pacea la Mecca
Miercuri, 07 Februarie 2007 06:24 - Hamas şi Fatah au semnat un acord la Mecca
Joi, 08 Februarie 2007 21:38 - Guvernul palestinian a primit votul de învestitură
Sambata, 17 Martie 2007 12:29
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Israelul şi NATO îşi consolidează cooperarea în domeniul militar şi pentru combaterea terorismului
Astazi, ora 17:52NATO şi Israelul au semnat astăzi un acord de consolidare a cooperării în domeniul militar şi în combaterea terorismului. Anunţul a fost făcut de un oficial al Alianţei Nord-Atlantice.
Poliţia din Milano a arestat doi suspecţi de terorism, care ar fi pregătit atentate în Italia
Astazi, ora 17:29Poliţia italiană a arestat astăzi, la Milano, două persoane suspectate că ar fi pregătit atentate în Italia. Anunţul a fost făcut de Parchetul local.
România trece la cea de-a doua etapă pentru aderarea la spaţiul Schengen
Astazi, ora 14:26România prezintă vineri la Bruxelles răspunsul la chestionarul Schengen, un document complex ce conţine 250 de întrebări vizând toate domeniile acquis-ului Schengen, moment care marchează trecerea la cea de-a doua etapă în...
Pedofilii vor putea fi urmăriţi pe viaţă în Elveţia
Astazi, ora 12:32Pedofilii vor putea fi urmăriţi pe viaţă în Elveţia, iar actele de agresiune împotriva minorilor nu vor fi niciodată prescrise din cazier. Această măsură se mai aplică doar în cazul crimelor împotriva umanităţii,...
Aproximativ 500 de persoane au murit în Zimbabwe din cauza unei epidemii de holeră
Astazi, ora 12:23Peste 470 de oameni au murit de holeră, după ce epidemia a izbucnit în luna august. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, numărul bolnavilor de holeră se apropie de 12.000, iar specialiştii avertizează că puţini vor...
Cele mai CITITE din Externe
- Un român, arestat în Italia, după ce a jefuit o casă şi a adormit pe canapea (1005)
- Hillary Clinton a fost numită secretar de stat în administraţia Obama (764)
- Riscul unui atentat cu arme de distrugere în masă într-unul din marile oraşe ale lumii a crescut (644)
- Condoleezza Rice a cântat la pian pentru regina Elizabeta a II-a a Marii Britanii - VEZI VIDEO (290)
- România trece la cea de-a doua etapă pentru aderarea la spaţiul Schengen (240)
Cele mai VOTATE din Externe
Cele mai COMENTATE din Externe
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Mii de pensionari din întreaga ţară s-au înghesuit la Casele de Pensii pentru bilete de tratament
Astazi, ora 15:11Isterie azi-noapte în la Casa de Pensii din Craiova. Aproape 2.000 de pensionari s-au îmbrâncit, aproape s-au călcat în picioare pentru un bilet de tratament. Înghesuială a fost şi la alte Case de Pensii din ţară, precum la...
- Criza imobiliară îi obligă pe dezvoltatori să închirieze locuinţele nevândute
- Salvamontiştii din judeţul Vâlcea au recuperat trei căutători de aur de pe Cheile Bistriţei
- Un bărbat, acuzat de viol şi incest, a evadat din arestul Poliţiei Bistriţa
- Realitatea.NET, lider online pentru a doua zi consecutiv
- Petrom ieftineşte benzina şi motorina cu 9 bani/litru, începând de astăzi
- Un român, arestat în Italia, după ce a jefuit o casă şi a adormit pe canapea
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- CFR îl poate pune pe liber pe Scolari. Brazilianul, cel mai slab antrenor al lui Chelsea din era Abramovic
- S-a lansat un nou trailer de prezentare a jocului SimAnimals
- Mircea Sandu: "E posibil ca din cauza crizei să se retragă echipe şi din Liga I"
- Winona Ryder nu s-a lăsat de furat
- Criza imobiliară îi obligă pe dezvoltatori să închirieze locuinţele nevândute
- Cele mai interesante scenarii politice de la bursa zvonurilor
Trimite-ne mesaje
![]() |
MARTOR ELECTORAL |
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 12 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 03.12 | 04.12 |
| Timişoara | 11 °C | 16 °C |
| Arad | 11 °C | 14 °C |
| Bacău | 9 °C | 13 °C |
| Braşov | 13 °C | 15 °C |
| Cluj Napoca | 7 °C | 15 °C |
| Constanţa | 16 °C | 14 °C |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia












