După şase luni de pauză forţată, atacantul Gueye Mansour a revenit pe teren la FC Timişoara, iar joi a marcat două goluri în amicalul câştigat cu scor de tenis cu SV Kapfenberg (6-1).
Cele două reuşite l-au făcut pe Mansour foarte fericit şi îl motivează suplimentar într-o perioadă în care are mult de muncă pentru a se pune la punct la capitolul ocndiţie fizică.
"M-am simţit ca un nou-născut! Sunt importante aceste două goluri, dar mai important decât orice este faptul că am revenit pe teren şi că am jucat, în sfârşit. Mulţumesc lui Allah că m-am refăcut şi că pot juca, din nou, fotbal! Am întâlnit un adversar mai slab, dar este bine pentru moralul meu că am marcat. Asta mă va ajuta să revin treptat la formă maxim", a declarat "Mansi", pentru site-ul oficial al grupării bănăţene.
Gueye Mansour a revenit în forţă: M-am simţit ca un nou-născut
PUBLICAT
Vineri, 22 Ianuarie 2010 10:07
ACTUALIZAT
Sâmbătă, 23 Ianuarie 2010 01:57
SURSA
REALITATEA.NET
Atacantul senegalez a revenit în vară la FC Timişoara, însă nu a jucat niciun minut în turul de campionat, din cauza unei accidentări grave la genunchiul drept, suferită în perioada de pregătire.
Gueye Mansour a revenit pe teren după o pauză de şase luni / FOTO: www.politimisoara.com/ / FOTO: www.politimisoara.com/







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M