Cel puţin 45 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 15 au fost rănite într-un accident de autocar, produs aseară în Guatemala. Printre victime se află patru copii şi trei femei.

Poliţia a anunţat că vehiculul a căzut, de la o înălţime de 100 de metri, într-o râpă, pe o şoseaua ce face legătura între Ciudad de Guatemala şi Hutiapa.

Operaţiunile de salvare au fost îngreunate de căderea nopţii. Potrivit poliţiei, şoferul se face vinovat de producerea accidentului deoarece conducea cu o viteză mult prea mare, într-o porţiune de drum foarte dificilă.