Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Grupurile de la colţul străzii se înmulţesc, în timp ce găştile de cartier pierd teren, potrivit unui nou studiu

Numărul "găştilor" de cartier din Bucureşti a scăzut în 2008 comparativ cu anii trecuţi, înmulţindu-se, însă, "grupurile de la colţul străzii", se arată într-o analiză a Departamentului de Prevenirea Criminalităţii, din cadrul Poliţiei Capitalei.

Foto: RTV
Foto: RTV

Numărul găştilor de cartier a scăzut fie pentru că membrii acestora au fost arestaţi, fie pentru că ei fac "naveta" în străinătate pentru a comite infracţiuni. Pe de altă parte,"băieţii de cartier" s-au reunit în grupuri care, de regulă, îşi petrec timpul la colţul străzii, drogându-se ori consumând alcool, iar atunci când nu au bani, pentru a-şi asigura doza zilnică, tâlhăresc, fură din locuinţe ori sparg maşini, se mai arată în studiu.

În 2006, existau în Bucureşti, conform statisticilor Poliţiei Capitalei, 89 de găşti de cartier, iar un an mai târziu, erau identificate şi supravegheate un număr de 83. Ultimul "recensământ" contorizat de poliţişti, pe acest segment, arată că, în prezent, îşi mai fac simţită prezenţa 54 de găşti de cartier.

Pentru membrii găştilor de cartier, spun poliţiştii, "munca nu este considerată o vocaţie, ci un mijloc de a câştiga bani care poate fi înlocuit cu activităţi ce produc venituri mult mai mari şi mult mai uşor, indiferent dacă sunt ilegale". Mai mult, membrii găştilor resping orice formă de autoritate şi se revoltă împotriva oricărei forme instituţionale, sfidându-le prin acte de vandalism ori distrugere.

În ceea ce priveşte grupurile de tip "colţ de stradă",  analiza poliţiei specifică faptul că în anul 2006 existau 51 de astfel de găşti, iar în 2007, numărul lor scăzuse la 44.

În 2007, poliţiştii au reuşit să-i separe pe membrii a 83 de găşti de cartier şi grupuri care îşi făceau "veacul" în colţul străzii, în vreme ce în anul 2006, doar 40 de grupuri au fost separate. Mulţi dintre membrii acestor bande au ajuns după gratii pentru săvârşirea mai multor infracţiuni. În sectoarele 1 şi 6 au fost identificate şi destructurate cele mai multe grupări de acest gen, iar analiza prezentată de Departamentului Analiză şi Prevenirea Criminalităţii din Poliţiei Capitalei arată că, în aceste sectoare, criminalitatea şi infracţionalitatea a fost mai mare decât în celelalte.

O altă concluzie a poliţiştilor este că fenomenul consumului de droguri în cadrul acestor grupuri s-a accentuat, iar faţă de anii trecuţi, în 2008, s-a constatat că infracţiunile sunt comise în alte zone decât în cele în care membrii grupărilor trăiesc.

LIBERTATEA.RO
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro