Grupul de Economie Aplicată vrea schimbarea legii pensiilor private
Realitatea TV
"În absenţa unui prag de rentabilitate minim, există riscul ca toate contribuţiile plătite de salariat să se piardă în timp şi vor fi efecte distrugătoare", spune Petru Dandea, vicepreşedinte Cartel Alfa.
"Suntem obligaţi să contribuim la aceste pensii. Deci nu ne-am ales noi riscul. Firesc e să suporte ei. În primul rând cei care administrează aceşti bani şi nu îl ultimul rând statul", spune directorul Grupului de Economie Aplicată, Liviu Voinea.
După cum este legea în prezent, cine plăteşte la pensia obligatorie 10 lei, i se garantează că peste 30 de ani va primi înapoi 10 lei minus comisionul de administrare. Sindicaliştii spun însă că banii nu vor mai avea aceeaşi valoare. În plus, aceştia sunt de părere că românii nu au fost informaţi suficient despre pensiile private obligatorii.
Campania de aderare la fondurile de pensii private obligatorii se va încheia pe 17 ianuarie. Cei care nu au optat pentru o societate vor fi distribuiţi aleatoriu de Casa Naţională de Pensii.
Pentru prima dată România va avea un sistem de pensii private. Începând din acest an, peste 3 milioane de angajaţi cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani trebuie să cotizeze la sistemul de pensii private obligatorii. Reprezentanţii societăţilor pentru pensii private susţin că în acest fel viitorii pensionari vor avea un trai mai bun, însă patronatele şi sindicatele sunt de părere că este o adevărată loterie.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Țurțuri uriași pe clădiri din Brăila
Automobilul cu soba cu lemne exista si circulă
Jurnal Realitatea Tv Cluj 16.02.2012 ora 20.15
Surprins în timp ce se uita în decolteul...
Clujul in Realitate 16.02.2012
Pasari moarte au fost gasite la Constanta








Feedback

