Foto: NewsIn
Procurorii au anihilat, în urma a zece percheziţii simultane, o grupare infracţională transfrontalieră specializată în traficul de persoane în vederea exploatării pentru muncă. Prin această modalitate, au fost racolate, transportate şi exploatate un număr total de 110 victime.

Potrivit unui comunicat remis de DIICOT, în toamna anului 2006, cipriotul Loannis Piripitsis a constituit un grup infracţional organizat, specializat în traficul de persoane. Cipriotul a fost ajutat de Florinel Dumitru, Elisabeta Homoranu, Mihaela Creţu, Dumitru Ursu, Maria Poclid, Dumitru Stoica şi Niculina Enescu. 

Cinci dintre inculpaţi racolau persoane din diferite zone ale ţării şi le trimiteau în Cipru pentru a practica diferite meserii. Gruparea organizată racola persoanele prin intermediul anunţurilor de mică publicitate. Victimelor li se prezenta un contract de muncă în limba engleză în care se stipulau anumite drepturi şi salarii cuprinse între 500 şi 1.400 de euro pe lună.

După ce muncitorii ajungeau pe aeroportul din Larnaca, li se luau actele de identitate şi contractele de muncă semnate în România. 

Ulterior, victimele au fost cazate în locuinţe insalubre, ameninţate şi agresate, fiind obligate să muncească pentru nişte salarii de mizerie. Poliţiştii au reţinut cinci dintre traficanţi iar pentru capii reţelei, cipriotul Piripitsis şi Dumitru Neagu, s-a cerut arestarea în lipsă. 

La prinderea reţelei au participat procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT)- Serviciul Teritorial Iaşi şi poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi de pe raza judeţelor Iaşi, Neamţ, Galaţi şi Bucureşti.