Tehnicianul Oţelului, Petre Grigoraş, a declarat că antrenorii din Bucureşti au parte de un tratament special faţă de tehnicienii echipelor din provincie, afirmaţiile sale făcând referire la suspendarea pentru trei etape şi la amenda de 4.000 de lei, primite după meciul cu Dinamo.

"Dacă aş fi fost antrenor la o echipă din Capitală, nu aş fi fost amendat şi suspendat", a declarat Petre Grigoraş.

Acesta a fost suspendat pentru trei etape şi amendat cu 4.000 de lei, deoarece în minutul 16 al partidei Dinamo-Oţelul (3-0), din etapa a 15-a, a protestat la primul gol al bucureştenilor, fiind trimis în tribună de centralul Sebastian Colţescu.

Grigoraş a adăugat că se aşteaptă ca şi Dan Petrescu, antrenorul Unirii Urziceni, să fie pedepsit în urma acuzaţiilor pe care le-a adus arbitrilor din meciul cu Dinamo (1-1), din etapa a 16-a. Petrescu a spus după partidă, despre centralul Alexandru Tudor: "Este printre cei mai slabi arbitri de la noi".

Oţelul Galaţi a jucat, marţi, o partidă de pregătire cu echipa secundă a clubului, încheiată cu scorul de 5-0 pentru formaţia lui Grigoraş. În minutul 44 al partidei, atacantul Daniel Stan a suferit o entorsă şi va fi indisponibil pentru perioada următoare. Grigoraş a spus, după meci, că echipei sale îi va fi aproape imposibil să câştige partida cu Poli Iaşi, pentru că are în lot un singur atacant disponibil, dar că nu s-ar mulţumi nici cu un rezultat de egalitate.

Oţelul Galaţi va întâlni vineri, în deplasare, pe Poli Iaşi, de la ora 18.00, într-un meci din etapa a 17-a a Ligii I.